Şedinţă cu directorii de şcoli! Vezi ce s-a discutat

Directorii unităţilor de învăţământ din judeţul Botoşani au fost convocaţi, marţi, de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean la o şedinţă în amfiteatrul Colegiului Naţional "A.T. Laurian".

Pe lângă chestiuni organizatorice, în cadrul acestei şedinţe s-a pus în discuţie şi pregătirea examenelor naţionale, a evaluărilor naţionale şi a admiterii.

"Suntem în etapa de organizare atât a evaluărilor naţionale de la clasa a II-a, a IV-a şi a VIII-a, dar şi de pregătire a încheierii anului şcolar pentru clasele a XII-a şi a XIII-a care finalizează cursurile la 30 mai şi pentru elevii din clasa a VIII-a care le finalizează la 13 iunie. Pregătim examenele naţionale, evaluările naţionale, admiterea, avem de distribuit broşura la toate unităţile de învăţământ", a precizat Mihaela Huncă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

De asemenea, s-a discutat şi despre organizarea şi desfăşurarea examenului de titularizare, care în acest moment este la etapa înscrierilor, precum şi a examenului de definitivat dar şi despre încheierea în bune condiţii a anului şcolar 2013-2014.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!

astăzi, 16:00

Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...

Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”

astăzi, 14:44

În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

PS Nichifor Botoșăneanul a slujit de Înviere în mijlocul credincioșilor Parohiei Izvorul Tămăduirii din Botoșani

astăzi, 13:36

Credincioșii din Botoșani au trăit, în noaptea de Înviere, momente de profundă încărcătură spirituală la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Parcul Tineretului, u...

-->