Alimentarea cu apă va fi întreruptă, miercuri, în șase comune din județele Botoșani și Iași, ca urmare a unor lucrări de întreținere a rezervorului. Regimul de furnizare ar putea fi afectat până la trei zile, anunță compania Nova Apaserv.
Potrivit sursei citate, intervenția are loc în localitatea Libertatea, iar consumatorii afectați sunt locuitorii comunelor Călărași, Santa Mare, Răuseni, Hlipiceni, Andrieșeni și Bivolari. Alimentarea va fi sistată complet pe parcursul lucrărilor, în intervalul orar 9:00-17:00.
„Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent şi treptat, pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, vă informăm că reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat în funcție de locul de consum, întregul sistem urmând a intra în parametrii normali de funcționare în maximum 72 de ore de la finalizarea lucrărilor. Pentru evitarea efectelor negative cauzate de lipsa apei, rugăm consumatorii să-și constituie rezervele de apă necesare. SC Nova Apaserv S.A. își cere scuze față de abonații afectați”, precizează reprezentanții societății.