SARACIE: Botosani, in topul judetelor cu restante mari la banci

Judeţul Botoşani se află pe locul 6 într-un top al judeţelor care înregistrează datorii la bănci, restanţele fiind în strânsă legătură cu dezvoltarea economică a zonei.

Pe primul loc se află Ialomiţa, unde ponderea restanţelor în totalul împrumuturilor acordate de bănci ajungea la 12,3% la sfârşitul lui august, în creştere cu un punct şi jumătate faţă de luna precedentă, scrie Ziarul Financiar. Şi în Bistriţa-Năsăud, Galaţi sau Suceava restanţele depăşeau 10% din soldul creditelor, în timp ce în Arad sau Botoşani întârzierile la plată se situau uşor sub acest prag. La nivel naţional, media este de 6,9%.



Datoriile persoanelor fizice au crescut pe măsură ce tot mai mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă pe fondul reducerii activităţii sau chiar închiderii unor firme.

Restanţele au accelerat foarte mult pe parcursul anului trecut pe fondul creşterii şomajului şi diminuării afacerilor agenţilor economici, în condiţiile în care s-a plecat de la o bază foarte joasă. În prima jumătate a anului, creşterea restanţelor se aplatizase pe fondul semnalelor pozitive din economie, dar acum bancherii se aşteaptă la un nou val de credite neperformante, din cauza măsurilor de austeritate adoptate de Guvern, care amână revenirea economiei până cel mai devreme anul viitor. Multe firme au rămas cu datorii prea mari după ce vânzările le-au scăzut şi nu mai pot face faţă cu plata ratelor, iar măsurile de tăieri de costuri se răsfrâng asupra salariaţilor lor, mai scrie Ziarul Financiar.

Clienţii care au luat credite în lei, în cea mai mare parte împrumuturi de mică valoare fără garanţii, au fost primii afectaţi de criză, astfel că soldul restanţelor pe acest segment a avansat rapid în prima parte a anului trecut, dar şi-a încetinit ritmul de creştere în ultimele luni.

În schimb, cei care s-au împrumutat în valută au continuat să se ţină de graficul de rambursare o perioadă mai lungă de timp după intrarea economiei în recesiune pentru a nu pierde garanţiile, dar în ultimele luni ritmul de creştere al întârzierilor la valută a început să accelereze.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce nu știai despre Crucea-monument din municipiul Botoșani!

astăzi, 11:06

Monumentul Sfintei Cruci va fi și astăzi, 14 septembrie, loc de întâlnire pentru credincioși. Începând cu ora 18:00, aici se vor oficia slujba Aghesmei Mici și Acatistul Sf...

REVOLTA Consiliului Județean al Elevilor din Botoșani, după ce un elev care a venit machiat la școală a fost ”discriminat” de un profesor!

astăzi, 10:08

”Egalitatea nu are gen”, este opinia reprezentanților Consiliului Județean al Elevilor din Botoșani, care au transmis un mesaj despre cum ”dublele standarde și preconcepțiile di...

Mihai e dispărut de 12 zile, familia din Flămânzi a cerut ajutorul Poliției!

astăzi, 09:24

Pe 2 septembrie 2026, Gabinat Mihai, în vârstă de 57 ani, din orașul Flămânzi, județul Botoșani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Mihai are ochi...