SÂMBĂTĂ: Let’s Do it Botoşani!

Botoşaniul se implică în campania "Let’s do it Romania!". Sâmbătă, cu mic cu mare, peste 4000 de voluntari din întreg judeţul dau alarma la curăţenie generală.

Curăţarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale Botoşaniului, într-o singura zi. Asta îşi propun tinerii voluntari în ziua de sâmbătă, 25 septembrie, între orele 8 şi 17.00. Fiecare localitate din judeţ va fi curăţată de mormanele de gunoaie de cei peste 4000 voluntari care s-au alăturat campaniei care se desfăşoară în aceeaşi zi în toată ţara. Tinerii dotaţi cu saci şi mănuşi nu se vor lăsa până nu vor face lună judeţul. 

În demersul lor sunt sprijiniţi puternic de Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Inspectoratul Şcolar şi Instituţia Prefectului. Alături de ei au fost şi sunt susţinători din rândul artiştilor locali care îşi doresc să trăiască într-un mediu curat, dar şi al sponsorilor care i-au ajutat la procurarea materialelor necesare colectării gunoaielor, transmit voluntarii t’s Do it Botoşani.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 18:08

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...