Salariile pe care le au cei care lucrează în administraţia publică locală, în special cei din Primărie, îi demotivează, iar profesioniştii pleacă spre sectorul privat sau către instituţii publice unde sunt mult mai bine plătiţi, susţine primarul Ovidiu Portariuc.
În plus, potrivit edilului, aceste lefuri mici duc şi la micşorarea bazei de selecţie pentru că nu mai vin oamenii către administraţia publică, drept dovadă o serie de concursuri organizate de Primăria Botoşani, la care nu s-a înscris nimeni.
“Există nişte diferenţe salariale între Primărie, Prefectură şi Consiliul Judeţean, oameni cu aceeaşi pregătire au salarii mult mai mari la Consiliul Judeţeean sau Prefectură şi ne confruntăm cu o plecare a profesioniştilor către aceste două instituţii publice. Ştiu ce înseamnă să mergi acasă cu 1.000 de lei pe lună şi să ai o activitate de 9-10 ore pe zi cu publicul sau să fii angrenat în proiecte europene cu responsabilităţi de milioane de euro şi presiuni enorme de a nu face o greşeală şi ca atare trebuie ridicat nivelul de salarizare pentru a atrage profesionişti, a-i păstra şi a da o altă calitate", a spus primarul Ovidiu Portariuc.
Salariile din alte instituţii publice atrag profesioniştii din Primăria Botoşani
Claudia Luca Monday, 4 May 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.53 secunde