O nouă grădiniţă, inaugurată în judeţul Botoşani-FOTO

Inaugurarea unei noi grădiniţe în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Cândeşti a reprezentat exemplul real de bună practică pentru susţinerea temei Cercului pedagogic al directorilor de unităţi de învăţământ din zona Flămânzi.
          
Pe 30 aprilie 2015, în cadrul Strategiei judeţene de formare continuă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, s-a desfăşurat o activitate de perfecţionare prin Cercul pedagogic al directorilor de unităţi de învăţământ din zona Flămânzi. Tema acestei activităţi a fost Promovarea parteneriatului şcoală-comunitate locală, în contextul actual al descentralizării.
          
Printre ariile de interes pe care le propune strategia formării continue la nivel judeţean se înscrie schimbul de experienţă şi transmiterea de exemple de bună practică în activitatea managerială şcolară. Activitatea de perfecţionare a fost o experienţă utilă şi constructivă, desfăşurată sub forma exemplului de reuşită reală şi a unei informări ştiinţifice, axate pe înţelegerea importanţei calităţii demersului didactic. În cadrul acestor activităţi s-a realizat o analiză a problemelor întâmpinate în activitatea didactică şi s-au propus soluţii pentru ameliorarea calităţii actului educaţional.
         
Exemplul de bună practică pentru susţinerea temei cercului pedagogic a constat în inaugurarea Grădiniţei cu Program Normal din cadrul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Cândeşti.                       
         
Activitatea cercului, precum şi festivitatea de inaugurare, a fost prezidată de doamna inspector şcolar general, prof. Mihaela Huncă, care a transmis: “Este o zi de sărbătoare pentru şcoala botoşăneană, deoarece un nou spaţiu dedicat copiilor şi calităţii educaţiei a fost realizat.  FELICITĂRI tuturor celor care au contribuit la construirea noii grădiniţe, care au fost alături de conducerea şcolii, de cadre didactice şi copii, şi mulţumiri pentru această nouă reuşită tuturor.              

Grădiniţa a fost realizată prin program guvernamental, cu fonduri de la Banca Mondială, cu sprijinul Primăriei Cândeşti şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. Proiectul de finanţare prin care s-a realizat a avut ca scop principal îmbunătăţirea calităţii infrastructurii sistemului educaţiei şi asigurarea nevoilor concrete ale copiilor prin crearea unor servicii îmbunătăţite care să favorizeze atingerea potenţialului maxim al fiecărui copil, totul în conformitate cu standardele educaţionale de calitate.
          
La festivitatea de inaugurare şi sfinţire au participat: viceprimarul Nicolae Giuraniuc, părintele Irinel Olteanu, oameni de cultură şi dascăli care alături de invitaţi, părinţi şi bunici, au apreciat ceea ce s-a făcut pentru tânăra generaţie a satului.
          
După tăierea panglicii şi activitatea de sfinţire, a fost organizat un program artistic susţinut de Ansamblul "Primăvara", format din copii de etnie ucraineană din localitatea Rogojesti, coordonaţi de prof. Claudia Semciuc, prof. Victor Semciuc şi de Gabriel Scalschi, în calitate de coregraf. Aceştia au fost acompaniaţi de Fanfara "Florile Bucovinei", alcătuită din foşti elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Cândeşti, care au ţinut să participe la inaugurarea grădiniţei.

Comunicat de presă




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD a decis: Intră în Guvernul Veștea, a apărut și lista de miniștri

astăzi, 17:24

PSD a decis duminică, în unanimitate, în cadrul Consiliului Politic Național, să intre la guvernare alături de premierul desemnat Adrian Veștea. Schița noului Cabinet condus de Ve...

Ilie Bolojan, reales președinte al PNL. 94% au votat „pentru”, la Congres

astăzi, 16:14

Ilie Bolojan a fost reconfirmat, duminică, în funcția de președinte al PNL, cu 1.769 de voturi. Au fost prezenți 1.886 de delegați. 1.769 au votat „pentru” reînscău...

Mesajul șefului ISJ Botoșani pentru elevii care susțin, luni, Evaluarea Națională: ”Mult succes și inspirație!”

astăzi, 15:39

Evaluarea Națională, pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2025 - 2026, începe luni, 22 iunie, ora 9.00, în cele 45 de centre de examen. La nivelul județului Boto...