Salariații vor beneficia de trei libere legale în luna iunie

În luna iunie vor fi trei zile libere plătite de angajator, conform Codului Muncii (ziua Copilului și cele două zile de Rusalii). Cei care trebuie să lucreze în aceste zile primesc, în schimb, compensații legale. În aceste zile, salariații trebuie să primească liber de la muncă, scrie avocatnet.ro.

Anul acesta, Ziua Copilului, care se sărbătorește în data de 1 iunie, pică într-o zi de miercuri. Cele două zile de Rusalii pică duminică și luni, în zilele de 12 și 13 iunie.

 

Începând din anul 2020, salariații care primesc două rânduri de zile libere legale cu ocazia Rusaliilor (adică primesc câte două libere pentru două culte creștine - pentru ortodocși și pentru catolici, de exemplu) trebuie să recupereze „dublurile” în baza unui program stabilit de angajator.

În schimb, în unitățile sanitare, în unitățile de alimentație publică și în locurile de muncă în care activitatea trebuie continuată din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității, salariații trebuie să lucreze în sărbătorile legale.

Celor care lucrează când majoritatea salariaților au liber trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, stabilește Codul muncii. Numai dacă există motive care să justifice imposibilitatea de a compensa munca depusă prin zile libere plătite, salariații beneficiază de un spor de minimum 100% din salariul brut.

Angajatorii care nu acordă liber în sărbătorile legale sau care nu compensează munca în aceste zile riscă să fie amendați de inspectorii muncii cu sume între 5.000 și 10.000 de lei.

Reținerea și neplata ori încasarea și neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă (în cel mult 60 de zile de la scadență), de către companii și persoanele fizice, este considerată din nou evaziune fiscală, de la 1 martie 2022. Și va putea fi pedepsită cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă penală.

Mai multe persoane dintr-o societate vor risca să fie pedepsite penal pentru fapta respectivă. Pedepsele vor fi stabilite în funcție de implicarea fiecărui responsabil din cadrul firmei, însă nici societatea în sine nu va scăpa de consecințe.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...