Rusia ameninta Statele Unite ale Americii: "Daca faceti asta, va fi HAOS in lume!"

Statele Unite sunt tot mai aproape de o actiune militara in Siria, dupa ce secretarul de stat John Kerry a condamnat, in termeni severi, folosirea armelor chimice in aceasta tara. In replica, liderul sirian Bashar al-Assad avertizeaza ca o eventuala interventie armata externa va duce doar la esec.

Si Ministerul roman de externe a condamnat ferm utilizarea armelor chimice in Siria, oricare ar fi vinovatii. Inspectorii ONU, aflati la Damasc, au efectuat cercetari la locul presupusului atac cu arme chimice, desi convoiul lor a fost atacat cu focuri de arma, scrie antena3.ro.

Secretarul de stat american John Kerry spune ca sint dovezi ca guvernul lui Bashar al Assad ar fi folosit arme chimice impotriva civililor sirieni.

Totodata, John Kerry a acuzat direct regimul sirian ca a incercat sa ascunda dovezile atacului cu arme chimice de langa Damasc, soldat cu sute de victime. Aflati in Siria pentru a ancheta acuzatii anterioare de folosire a armelor chimice, inspectorii ONU au fost atacati de lunetisti, in drum spre locul noului atac.

O masina a fost avariata dar inspectorii au reusit, totusi, sa culeaga probe si marturii de la supravietuitori. Presedintele Barack Obama considera ca autorii atacului cu arme chimice trebuie trasi la raspundere. Si pentru Marea Britanie, Franta si chiar Germania, interventia militara este o optiune, daca se confirma ca regimul sirian este cel care a declansat atacul, o pozitie care nu e sustinuta si de Rusia.

Rusia si China, state considerate aliate ale Siriei, au drept de veto in Consiliul de Securitate al ONU. La Damasc, ministrul adjunct de externe sirian spune ca o actiune armata externa impotriva regimului va duce la "haos in intreaga lume".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

Saturday, 17 October 2026

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

Saturday, 17 October 2026

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

Saturday, 17 October 2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...