Accident grav, după ce un director de firmă din Botoşani a încălecat un parapet şi s-a răsturnat
Stiri Botosani Tuesday, 27 August 2013 ActualitateAccidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 10.30, maşina încălecând un parapet de protecţie şi răsturnându-se pe carosabil. În autoturismul condus de bărbatul din Botoşani se aflau încă doi pasageri, un bărbat din Plopeni-Salcea şi o tânără din Ipoteşti.
Nu a adaptat viteza la curba periculoasă şi la carosabilul umed
Cezar Mîndrilă, în vârstă de 51 de ani, din Botoşani, conducea un autoturism Audi, pe direcţia Gura Humorului-Suceava. În porţiunea de curbe periculoase dintre Ilişeşti şi Stroieşti, la intrarea pe podul de peste pârâul Gorjanul, şoferul nu a mai putut controla maşina.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, viteza neadaptată în curbă, dar şi la condiţiile de drum, respectiv carosabilul umed, au dus la producerea accidentului.
Scăpat de sub control, autoturismul a încălecat parapetul din dreapta, la intrarea pe pod, şi s-a răsturnat, chiar pe mijlocul carosabilului.
Echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Suceava şi personalul medical de la Serviciul de Ambulanţă a preluat şi dus la Spitalul Judeţan Suceava trei răniţi.
Bărbatul din Botoşani a suferit leziuni grave
Este vorba de şofer şi de cei doi pasageri din maşină.
Conform primelor investigaţii medicale, ultimii doi au scăpat cu leziuni uşoare. Şoferul din Botoşani a fost însă mult mai ghinionist. El a fost diagnosticat cu multiple leziuni.
Medicul Tiberius Brădăţan, de la Serviciul Primiri Urgenţe al Spitalului Judeţean, a precizat că după o primă examinare a bărbatului s-au identificat leziuni cranio-cerebrale, entorsă de coloană cervicală, contuzie toracică şi contuzie de umăr. De asemenea, acesta era suspect şi de fracturi costale.
Medicii au estimat preliminar că, dacă nu apar complicaţii în cazul leziunii de la cap, pacientul are nevoie de aproximativ 30 de zile de îngrijiri medicale.
Pasagerii, luaţi la ocazie de la Hanul Ilişeşti
Cei doi pasageri din maşină, Cristian Pandelea, în vârstă de 45 de ani, din Plopeni-Salcea, şi Raluca Dumencu, de 26 de ani, din Ipoteşti, lucrează la Hanul Ilişeşti şi s-au urcat în maşină la ocazie. Ei ieşiseră din tura de noapte şi au luat o maşină spre Suceava.
Aflată la Spitalul Judeţean Suceava, Raluca Dumencu, tânăra de 26 de ani, a declarat: "Ne-a luat şi pe noi la ocazie, eu m-am urcat în faţă, am pus centura, iar colegul a urcat în spate. Cred că am avut noroc de centură".
Aceasta s-a declarat foarte norocoasă şi îi mulţumea Celui de Sus că nu a fost mai rău.
Cei doi colegi de serviciu au declarat că s-a ajutat reciproc să iasă din maşină, după care l-au tras şi pe şofer.
La Spitalul Judeţean Suceava, şoferului în vârstă de 51 de ani i-au fost recoltate probe biologice de sânge. În urma accidentului, traficul de pe DN 17 a fost blocat în jur de o oră, fiind deviat pe un drum agricol.
SURSA: monitorulsv.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bibliotecarii, loviți de noua lege a salarizării. Salarii mai mici și cu 700 de lei, de la 1 septembrie 2028
Salariile bibliotecarilor din România vor scădea cu sume cuprinse între 40 și 700 de lei net, începând cu 1 septembrie 2028, potrivit noilor propuneri ale Guvernului privind ...
Zeci de percheziții în județele Moldovei pentru destructurarea unui grup infracțional!
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – ...
Misterele Botoșanilor - Un medic în folosul săracilor: ”Distinsul și preastimabilul” Ștefan Hasnaș
Ștefan Hasnaș s-a născut 27 decembrie 1847 (după alte surse, în 1846) și a trecut la cele veșnice în data de 22 septembrie 1898. A fost căsătorit cu Zoe Urlățeanu care, la data d...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.88 secunde