În 1989 sumele pe care România le avea de recuperat din străinătate erau consistente. Acum, în 2011, lista s-a subţiat. Şi asta nu pentru că banii au fost recuperaţi, ci pentru că unele datorii au fost şterse, preluate de investitori interesaţi sau pur şi simplu s-au pierdut, informează stirileprotv.ro.

Cazul Siriei este relevant. România a făcut acolo rafinării, fabrici de ciment, combinate chimice, irigaţii pe mii de hectare. Investiţiile s-au derulat prin Industrial Export, o companie a statului. În 1990 datoria Siriei se ridica la 100 de milioane de dolari, potrivit stirileprotv.ro. După revoluţie, Industrial Export a recuperat în conturile proprii 36 de milioane de dolari.

În 2005 datoria Irakului către România era de 2, 6 miliarde de dolari. Ce s-a întâmplat cu datoria? Clubul de la Paris, aceeaşi instanţă care în 1981 obliga România să-şi plătească datoriile, în 2005 ne-a cerut să iertăm datoria statului irakian în proporţie de 80%, mai bine de 2 miliarde de dolari, iar restul datoriei a fost eşalonat pe 23 de ani cu 5 ani de graţie.

Acelaşi model s-a aplicat şi în cazul altor ţări. România a fost obligată să uite de banii pe care îi avea de primit.

În 2007, Mozambicul se arată dispus să dea proprietăţi în locul datoriei. Ciudat. Noi nu doar că nu primim proprietăţi în Mozambic, ci iertăm o datorie de 126 de milioane de dolari.

Krivoi Rog, Ucraina. Un loc în care România a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum aceasta investiţie nici măcar nu apare pe vreo listă oficială pentru recuperare.

Şi în ţara lui Fidel Castro România a investit enorm. Pe vremuri primeam tutun sau zahăr cubanez. Acum, nu mai primim nimic. O datorie ce depăşeşte un miliard de dolari. Cubanezii au îngheţat relaţiile cu noi şi, deşi recunosc datoria istorică, încearcă să o uite.

Multe dintre ţările care au datorii către noi au posibilitatea să plătească. Dar nu o fac pentru că la noi nici măcar nu se ştie bine cine ar trebui să se ocupe de acestă problemă. Aşa că nu ne recuperăm banii, dar ne împrumutăm.