Reprezentantul SUA la Bucuresti, interventie in Parlament - Lui Basescu i se pare ceva in neregula
Stiri Botosani Wednesday, 13 May 2015 ActualitateDean Thompson a avut saptamana trecuta o intalnire la Palatul Parlamentului cu seful Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, si premierul Victor Ponta. Desi prim-ministrul nu a confirmat informatia, Zgonea a precizat ca oficialul american a venit sa le atraga atentia asupra modificarilor legislatiei penale, care se discuta in Parlament in aceasta perioada.
"Cand am vazut insarcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite mergand fara retinere la Parlament si tinand cont de declaratia domnului Zgonea, ca a fost vorba de o interventie pentru nemodificarea Codului de Procedura Penala, chiar am spus: ceva e in neregula. Si nu pentru ca astfel de discutii nu pot sa aiba loc, ci pentru faptul ca ele s-au facut ostentativ.
Adica insarcinatul cu afaceri al Statelor Unite chiar s-a dus peste seful uneia din Camerele Parlamentului si a cerut raspicat ceva. Astfel de discutii de regula exista. Sau pot exista. Dar ele se petrec discret, fara a da impresia ca vine o Ambasada peste Parlament. Aici cred ca a fost o greseala", a declarat Traian Basescu intr-un interviu acordat PS News.
Cat despre trecut, fostul sef de stat a sustinut ca niciodata nu a existat o astfel de discutie in mandatul sau, in care sa i se spuna ce sa faca:
"Niciodata nu a existat o discutie cu mine legata de ce sa faca cineva sau ce sa fac eu, si o spun cu toata taria. Nu a existat niciodata. Au mai existat teorii pe care le avansau unii: presedintele a primit mesaj sa-l atace pe Putin sau sa atace Moscova, niciodata. N-a indraznit nimeni sa vina sa imi spuna: ar trebui sa faceti declaratia asta, ar trebui sa aveti pozitia asta. Sunt zece ani in care n-am vazut asa ceva, dar acum mi s-a parut exagerat ce s-a intamplat, cu vizita direct la Parlament", a subliniat Basescu.
Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, l-a contrazis pe seful sau pe linie de partid, Victor Ponta, si a dezvaluit ce s-a discutat la intalnirea de miercuri cu insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucuresti, Dean Thompson.
In timp ce premierul Victor Ponta declara ca discutiile cu Dean Thompson au vizat doar probleme de securitate cibernetica, Zgonea a precizat, intr-un interviu acordat Gandul, ca a fost o "chestiune de concern" (ingrijorare - n.red.) din partea oficialului american in ceea ce priveste modificarile pe care parlamentarii vor sa le adopte in materie penala.
Zgonea a marturisit ca problema a fost ridicata de oficialul american, insa a precizat ca, personal, nu sustine modificarile propuse de mai multi colegi ai sai din PSD:
"A fost o chestiune de 'concern' si m-a intrebat pe mine, personal, ca presedinte al Caucus-ului, care este opinia mea personala. O discutie normala intre colegi si i-am spus ca, din punctul meu de vedere, este o mare greseala ca sa promovam acest text in aceasta sesiune parlamentara si nu o sustin.
Asa cum nu am sustinut nici la legea administratiei publice locale in care o parte din colegii mei de partid s-au suparat. Nu este buna nici pentru primari, nici pentru presedintii Consiliilor Judetene.
(...) Daca vrem sa avem un dialog, chemam CSM-ul, chemam Ministerul Justitiei si intr-un dialog se poate crea un proiect de lege. Altfel, fiecare individual va spune da sau ca e impotriva, asa cum fac liberalii de obicei, si la momentul respectiv Romania va avea de suferit. Multi dintre colegii mei din Opozitie nu inteleg ca un astfel de proiect nu-l eticheteaza nimeni fiind al guvernarii sau al Opozitiei, ci ca fiind al Parlamentului Romaniei".
Cum s-ar schimba Codul Penal
Senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Dontu si Ioan Chelaru (PSD) au propus, marti, in Comisia Juridica, un amendament la Codul Penal si la cel de Procedura Penala, prin care "masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice", inlocuind sintagma "suspiciuni rezonabile".
Astfel, alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede ca "masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o persoana a savarsit o infractiune", s-a modificat, prin amendament, cu urmatoarea formulare: "masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta ca o persoana a savarsit o fapta prevazuta de legea penala".
Directia Nationale Anticoruptie (DNA) a reactionat fata de propunerile de modificari la cele doua coduri, apreciind ca acestea ar afecta in mod sever statutul procurorilor. De asemenea, Ambasada SUA si Ambasada Marii Britanii la Bucuresti si-au exprimat oficial ingrijorarea legat de modificarile dorite de parlamentari.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșani: Prezență la vot la ora 17.00!
34,8% era prezența la vot, în județul Botoșani, la ora 17.00, în continuare sub media națională (42,4%). În cele 433 de secții de votare s-au prezentat la urne 118.592 de ce...
Schimbări în Legea învățământului pentru unii elevi: „Trebuie să fim mai serioși!”
Cu o deosebire: cine nu învață în timpul liceului Matematica intensiv, va da o probă mai simplă, un test scris care să le verifice noțiunile de bază. Profesoara de Matematică De...
PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Fiecare vot contează, dragi botoșăneni!” (Video)
„ Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim , alături de un lider care chiar știe ce înseamnă progresul și care, mai presus de toate, pune cetățeanul pe ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.70 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici