Reduceri de posturi în instituţiile publice de tineret şi sport
Stiri Botosani Wednesday, 28 July 2010 ActualitateEste vorba de două hotărâri de Guvern privind restructurările din domeniul tineretului şi sportului, a precizat Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei.
Prima decizie se referă la fuzionarea direcţiilor judeţene de sport şi a direcţiilor judeţene de tineret, astfel încât din totalul de 1.920 de posturi din toate direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti, rămân 1350. Astfel se reduc 570 de posturi, dintre care astăzi sunt ocupate 224 şi 346 sunt vacante.
"În acelaşi timp, economiile care se realizează prin această fuziune sunt reprezentate şi de faptul că în anumite locuri se plătesc două chirii, o chirie pentru un sediu al Direcţiei Judeţene de Sport şi o altă chirie pentru Direcţia Judeţeană de Tineret. Prin acest lucru avem economii şi la acest capitol", a subliniat ministrul Funeriu.
A doua hotărâre adoptată în acest domeniu priveşte reducerea aparatului administrativ al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, atât din structura centrală, cât şi din instituţiile subordonate Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport.
În total, în Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport, direcţiile judeţene de tineret şi sport, respectiv a municipiului Bucureşti, în casele de cultură ale studenţilor, cluburi sportive şi complexuri sportive naţionale s-a realizat o reducere de 1.239 de posturi, dintre care 575 ocupate şi 664 vacante.
"Economiile care se fac prin această reducere a posturilor sunt de aproximativ 9 milioane de lei până la sfârşitul acestui an şi de 27,5 milioane de lei anual. Pentru a trage linie, iniţial au fost 4.765 de posturi, s-au redus 1.239 de posturi şi astăzi sunt 3.526 de posturi. Deci, o reducere cu aproximativ 25% a numărului de posturi", a declarat ministrul Educaţiei.
Procesul de restructurare va continua şi în domeniul aparatului central în ceea ce priveşte partea de educaţie şi cercetare, a adăugat ministrul Funeriu.
La Botosani, Directia Judeteana de Sport, condusa de Dorel Budai Ungureanu, si cea de Tineret, aflata in prezent sub conducerea lui Radu Humelnicu, se vor comasa in urma deciziei Guvernului, rezultand Directia Judeteana de Tineret si Sport.
Primul efect al acestei noi hotarari este reducerea de personal, chiar daca Dorel Budai Ungureanu spune ca, in fapt, angajatii nu vor avea prea mult de suferit.
"Se va renunta, in principiu, la posturile vacante, dupa care vor fi vizati cei care cumuleaza salariul cu pensia. Se pare ca, din discutiile preliminare, nu vor rezulta concedieri efective. Asteptam ca ministrul sa emita ordinul privitor la numarul de posturi, si probabil in septembrie va avea loc concursul pentru desemnarea conducerii Directiei pentru Tineret si Sport", a declarat Dorel Budai Ungureanu, directorul Directiei de Sport Botosani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Elevii Liceului de Artă din Botoșani au strălucit la Olimpiada Națională de Arte Vizuale de la Slobozia! (Foto)
Rezultate remarcabile pentru elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor 2026. Ta...
PS Nectarie a slujit la hramul de vară al Mănăstirii Coșula, în cinstea Sfântului Cuvios Sila! (Video)
Mănăstirea Coșula a îmbrăcat, astăzi, haine de sărbătoare cu prilejul hramului de vară închinat Sfântului Cuvios Sila, unul dintre sfinții români cinstiți pentru via...
Cupa „Ambulanța Botoșani” la Pescuit Sportiv – ediția 2026 și-a desemnat câștigătorii! (Foto)
În perioada 14 – 15 mai 2026, colegii din cadrul Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani au participat la o nouă ediție a competiției dedicate pasionaților de pescuit sportiv. ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.05 secunde