Reacția Peluzei Latine după ce suporterii Petrolului s-au bătut pe o terasă din Botoșani și au fost săltați de jandarmi!

Spiritele s-au încins, duminică seară, după meciul disputat între FC Botoșani – Petrolul Ploiești.

Reacția Peluzei Latine după ce suporterii Petrolului s-au bătut pe o terasă din Botoșani și au fost săltați de jandarmi!

   Foto: Sport.ro

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean din Botoșani, totul a început pe terasa unui local de pe Bulevardul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Acolo, în jurul orei 20:30, un grup de 25 de suporteri al echipei de fotbal Petrolul Ploiești, aflat pe o terasă de pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, a aprins o torță.

Jandarmii și polițiștii au intervenit în vederea prevenirii unor fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, moment în care câțiva suporteri au devenit recalcitranți, drept pentru care s-a impus imobilizarea și conducerea acestora la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

De asemenea, după ce au fost identificați în vederea sancționării contravenționale, suporterii au fost conduși de jandarmi la Stația CFR Botoșani, fiind supravegheați în permanență, până la îmbarcarea în tren, pentru preîntâmpinarea producerii unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională.

Cei 25 de suporteri au început deplasarea către municipiul Ploiești la ora 21:43.

Pe timpul deplasării, suporterii au fost însoțiți de o patrulă de poliție T.F. din cadrul Secției Regionale de Politie Transporturi Iași și de 12 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Reacția Peluzei Latine după cele întâmplate la Botoșani:

Condamnăm ferm abuzurile forțelor de ordine împotriva suporterilor Petrolului!

Într-un gest absolut abuziv și de neînțeles, suporterii echipei Petrolul Ploiești, care s-au deplasat la Botoșani pentru a susține echipa în meciul cu FC Botoșani, au fost victimele unor acte de violență inadmisibile. Deși și-au sărbătorit victoria în mod pașnic, fără incidente în stadion sau în afara acestuia, aceștia au fost agresați fizic de jandarmi după meci, pe o terasă din centrul Botoșaniului, sub pretextul că au aprins o torță. Suporterii au fost literalmente călcați în picioare de forțele de ordine, iar unii dintre ei au suferit chiar fracturi.

Deși autoritățile au invocat necesitatea intervenției pentru a "preveni o escaladare a situației" și pentru a "asigura siguranța publică", aceste explicații nu pot justifica brutalitatea disproporționată a acțiunilor lor. Fără o provocare reală și cu un pretext vag, forțele de ordine au comis un abuz de putere, atacând suporterii care doreau doar să-și exprime bucuria și pasiunea pentru echipa lor.

Acest incident subliniază încă o dată problema utilizării forței excesive în situații care nu o impun, afectând drepturile fundamentale ale cetățenilor la liberă exprimare și la adunare pașnică. Astfel de comportamente nu au ce căuta într-o societate care se pretinde democratică și respectuoasă față de drepturile omului.

Libertate pentru suporteri!”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Filmul teribilului accident în care doi adolescenți de 16 ani, colegi de clasă, au ars de vii după ce mașina s-a izbit într-un cap de pod!

astăzi, 12:25

Accidentul s-a produs în această dimineață, în localitatea suceveană Fântâna Mare. Cei doi adolescenți și-au pierdut viața. Ambii aveau doar 16 ani, unul era din Fâ...

ASTĂZI: FC Botoșani - Sepsi pe Municipal, ambele formații vin după eșecurile din Cupă!

astăzi, 11:30

Partida FC Botoșani - Sepsi are loc azi, de la ora 15:00. Ambele formații au moralul scăzut, după eșecurile înregistrate în această săptămână în prima etapă a fazei g...

VIDEO - Tânăr cercetat de polițiști pentru agresiune sexuală săvârșită asupra unei copile!

astăzi, 10:31

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 20 de ani, din localitatea Păltiniș, cercetat pe...