Război între generații? Un tânăr a fost internat la Urgențe după o tentativă de sinucidere!

Un tânăr de 29 de ani a ajuns la Urgenţe după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor în propria casă. Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Poiana, din comuna Brăeşti.

Tânărul a avut un conflict verbal cu membrii familiei, pe mai multe subiecte cu care tot timpul se isca ceartă între aceştia, însă, în lipsă de argumente, de această dată, și fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul a ameninţat că îşi va curma viaţa şi a plecat din casă.

 

Tânărul a improvizat repede un ştreang dintr-o sfoară, după care şi la înfăşurat în jurul gâtuzului şi s-a lăsat cu toată greutatea.

Norocul a făcut ca imediat să fie găsit de rude, care au tăiat sfoara şi au apelat serviciul 112, pentru a cere ajutor cadrelor medicale.

O ambulanţă l-a preluat pe acesta de la domiciliu, iar de la Botoşani a fost trimis echipajul cu medic al SMURD. Bărbatul a fost preluat şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde starea lui a continuat să fie gravă, motiv pentru care s-a decis internarea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...