Raportarea indexului Nova Apaserv, criticată de unii clienţi. Răspunsul oficialilor operatorului de apă! VIDEO

Intrată în vigoare din septembrie anul trecut, raportarea indexului la robotul Nova Apaserv nu s-a bucurat de o popularitate absolută în rândul clienţilor. Nu puţini au fost cei care au criticat sistemul din cauza timpilor morţi dintre comenzi.

Unul dintre clienţii care au încercat sistemul a sesizat situaţia la Ştiri.Botoşani.Ro:

"Ca şi cum atunci am citi pentru prima oară contoarele! Ca şi cum atunci te-ai plimba cu telefonul în mână prin casă, de la bucătărie la baie. Ia cam mult timp până ajungi la ceea ce ai de făcut. În momentul în care te apuci de raportat indexurile, e clar că ţi le-ai scris pe o bucată de hârtie, nu le citeşti atunci", spunea cititorul nostru.

Am cerut explicaţii de la conducerea Nova Apaserv, mai exact de la directorul comercial Cristian Romanovschi. Oficialul operatorului de apă ne-a făcut o demonstraţie (vezi video) cu paşii pe care îi are de parcurs un client pentru a raporta indexul la robot, la numerele de telefon 0374 106 802 sau 0374 106 806.

"Orice comandă dată către robot poate fi dată peste mesaj, nu este obligatoriu să aştepţi. A venit şi un cetăţean aici, la mine, şi mi-a reproşat tocmai că nu are timp să asculte tot meniul. I-a spus să asculte o singură dată până la capăt, apeşi 4 şi te-a comutat la un operator. Asta e cea mai simplă. Cealaltă variantă, atunci când chiar îţi doreşti să pui (indexurile, n.r.), nu trebuie să mai aştepţi să-şi termine mesajul. După fiecare mesaj al operatorului, apeşi tasta care trebuie şi te duce unde vrei. Singurul loc unde trebuie să aştepţi e momentul când robotul te întreabă care-i contorul. Că el te întreabă: contor bucătărie, contor baie, contor apă caldă, contor apă rece. Şi aşa, în momentul în care ţi-ai dat seama despre ce contor te-a întrebat poţi să te apuci să bagi indexul. Pentru că în fiecare lună te întreabă în aceeaşi ordine. Intervalul de timp în care te întreabă robotul care este contorul el poate fi sărit pentru că eu binînţeles că ştiu care-i ordinea contoarelor din casă pentru că e aceeaşi cu ordinea din factură şi e aceeaşi cu ordinea pe care o spune robotul", susţine Cristian Romanovschi.

Mai mult, spune oficialul Nova Apaserv, sistemul poate înregistra numărul de telefon de pe care se transmit indexurile unui client (identificat în baza codului de abonat) astfel că la următoarea raportare, clientul nu trebuie să se înregistreze din nou.

Lunar, Nova Apaserv ar trebui să primească 40- 41 de mii de indexuri, însă cum nu toţi clienţii raportează indexul consumului, se primesc în jur de 35 de mii de indexuri.

"Din aceste 35 de mii de indexuri, 10 mii pe lună sunt la telefon. Din 10 mii, vreo şapte mii butonează indexul şi vreo trei mii comută pe operator. Din punctul meu de vedere, cifra este foarte bună. Cele mai slabe luni au fost cu opt mii de raportări dar am avut şi peste 10 mii de raportări. Dar faptul că eu îmi descongestionez telefoanele cu opt mii de clienţi care nu mai sună aici şi care mai tot timpul erau nervoşi, e benefic", adaugă Cristian Romanovschi.

Alte câteva sute de clienţi preferă să dea indexul prin mesaj, însă procedura este ceva mai complicată, iar alţi 6.575 de clienţi ai Nova Apaserv şi-au iniţializat conturi pe site-ul apabotosani.ro unde raportează indexurile, îşi urmăresc facturile, iar în jur de două mii dintre ei chiar le achită pe site.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi. Pompierii acționează pentru lichidarea flăcărilor! (Video)

Thursday, 6 November 2025

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, în interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi. La fața locului intervin pompierii din cadrul Deta...

Zilele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani – o săptămână plină de cărți, povești și creativitate!

Thursday, 6 November 2025

143 de ani de lectură publică la Botoșani! De la inaugurarea sa în data de 14 noiembrie 1882, din inițiativa primarului Th. Boian, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” a fo...

Urșii care intră în localități pot fi împușcați. Hrănirea lor, sancționată cu amenzi de până la 30.000 de lei!

Thursday, 6 November 2025

Cei care vor hrăni urșii vor fi primi o amendă între 10.000 și 30.000 de lei. Hrănirea urşilor va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 30.000 de lei, în baza un...