Zilele trecute, un adolescent de 16 ani, din Botoşani, mi-a trimis traducerea unui cântec. Interpretul este un rapper american, absolvent de matematici şi cu un doctorat trecut prin toate rigorile sistemului educaţional.

Versurile sunt mai mult decât concludente, la limita unui manifest adresat nu doar elevilor, ci vizează întreg sistemul de educaţie, de oriunde ar fi acesta.  

"Nu am fost învățat cum să mă angajez/ Dar îmi amintesc cum să disec broaște/ Nu am fost învățat să plătesc taxe/ Dar știu totul despre Shakespeare".

"Nu am fost învățat legile/ Să repet: Nu am fost învățat legile țării în care trăiesc,/ Dar știu cum Henric al VIII-lea și-a ucis femeile: / Divorțată, decapitată, moartă, divorțată, decapitată, în viață/ Ce bine că știu asta în loc de sfaturi financiare!".

"Ei spun că nu copiii, ci părinții sunt problema/ Păi dacă ai invăța copiii să fie părinți s-ar rezolva./ Toate sfaturile sunt despre prezervativ/ Dar niciunul pentru când ai un copil și îl vrei...".

"La 18 ani, se așteapta să votez un conducător/ Pentru un sistem care nu mi-a fost prezentat niciodată".

Entuziast, prietenul meu adolescent zice că va prezenta filmuleţul într-o întrunire a elevilor şi că va încerca să schimbe ceva. Inutil să îi spun că de ani buni se scriu mii de pagini despre carenţele sistemului de învăţământ românesc, despre nevoia de inovaţie şi de adaptare la nevoile intelectuale şi emoţionale ale noilor generaţii. De ani buni se derulează proiecte, colocvii, interminabile discuţii, articole şi studii despre manuale inadecvate, despre programe greoaie şi supraîncărcate, despre noianul de teme şi despre sarcini exagerate puse pe umerii elevilor. Inutil să îi explic unui adolescent de 16 ani că versurile unui rapper nu înseamnă nimic pentru specialiştii în educaţie care îşi vor motiva salariile uriaşe nu prin rezultatele elevilor, ci prin capacitatea de a face lucrurile cât mai neînţelese şi mai dificil de descâlcit.

M-am aflat zilele acestea în preajma unor elevi de la unul dintre cele mai bune licee din Botoşani. În sală se mai găseau, în proporţii diferite, profesori şi părinţi. Discuţiile, care se purtau pe marginea oportunităţii elevilor de a studia în străinătate, despre aşteptările şi bagajul emoţional cu care ar porni la un astfel de drum, dar mai ales despre cum se vede viaţa... după viaţa de liceu, aveau în mijlocul lor un dascăl practicant al sistemului educaţional european, cu experienţă atât în sistemul privat, cât şi în cel de stat. Conversaţia în limba engleză se plia excelent pe nevoia elevilor, de această dată, de a experimenta un astfel de  discurs, contând, totodată,contactul direct cu un profesor căruia pot să îi împărtăşească orice gând.

Interesant pentru părinţi era modul în care dascălul din faţa elevilor manifesta o vizibilă disponibilitate pentru a asculta fiecare elev, curiozitatea cu care primea orice întrebare, strălucirea privirii atunci când îi înţelegea pe copiii din sală. O primă concluzie a venit ca o confirmare a celor de mai sus: "Elevii botoşăneni au principii foarte sănătoase". Adică, explică dascălul o clipă mai târziu, ei nu visează la o carieră care să fie doar producătoare de bani. Elevii sunt interesaţi de dezvoltarea personală, de voluntariat, de atingerea unor standarde care să îmbunătăţească în primul rând calitatea vieţii, sub toate formele ei, nu doar cea materială. Au fost interesaţi de alegere, de opţiunea în faţa diferitelor oportunităţi, au vrut să afle mai multe despre relaţia copil-părinte. "Aveţi încredere în copiii dvs.", a fost mesajul către părinţi, dar mai ales "aveţi încredere în voi înşivă", a fost sfatul pentru elevi.

De unde aceste "principii sănătoase" la elevii botoşăneni? De unde nevoia şi de "altceva" decât carieră, bani, reuşită profesională? Oare nu este ceea ce le lipseşte în toţi anii de şcoală? Oare nu aceasta trebuie să fie schimbarea pe care ei o cer?

În şcolile europene, şi nu doar europene, educaţia nu înseamnă excesivă acumulare de informaţie, aceasta fiind, poate, ultima dintr-un şir lung de priorităţi. Accentul pe dezvoltarea intelectuală prin metode bine studiate, aplicate cu rigurozitate de către profesori bine pregătiţi, implementarea de proiecte care vizează inteligenţa emoţională, activităţile culturale şi diversificarea metodelor educaţionale, precum şi contactul cu mentori din cât mai multe domenii de studiu, încurajarea creativităţii, indiferent de materia de curs, ar trebui să primeze şi la noi.

Am auzit la discuţia de zilele acestea cum dascălul scoborât din şcolile europene s-a arătat impresionat de buna creştere a copiilor. "Elevii dumneavoastră sunt foarte bine crescuţi: îşi salută profesorii, ceea ce în multe şcoli din afară acest lucru nu se mai întâmplă". Câtă mândrie să fie în această constatare? Cât respect închide această formă de salut şi câtă frustrare adună elevii din şcolile româneşti? Îmbucurător a fost, însă, să aud şi în discursul dascălilor botoşăneni noţiuni care ţin de dezvoltarea inteligenţei emoţionale a elevilor, despre intenţia de a aborda educaţia şi din această perspectivă.

Observăm cum, de câţiva ani, marile bătălii ale educaţiei sunt pe subiecte mai mult cu impact social decât educaţional: ora de religie, introducerea orei de educaţie sexuală, profesionalizarea unor capacităţi până nu demult străine sistemului nostru educaţional, măsuri coercitive care merg până la atitudini poliţieneşti, sancţiuni care mai degrabă au rolul de a premedita un conflict decât acela de a-l evita. Nu e rău că se discută, dar lipsesc dezbaterile pe fondul problemei, iar problema este de departe mult mai gravă: şcoala românească nu trebuie să creeze genii, ci să asigure o clasă socială de mijloc bazată pe principii sănătoase.

Lipsa de solidaritate între elevi şi profesori, între profesori şi părinţi, între profesori şi superiorii lor (din păcate, numiţi în funcţii după criterii care nu mai ţin de competenţe educaţionale), toate acestea duc la crearea unui grup social din ce în ce mai dezbinat şi vulnerabilizat de prea desele schimbări. Asistăm, de câţiva ani, la adevărate lupte intestine care subminează şi şubrezesc aproape ireversibil sistemul şi aşa destul de fragil.   
 
Voi ilustra cele de mai sus (lipsa de solidaritate) cu o întâmplare reală. În urmă cu câţiva ani, am promis unui adolescent că voi povesti o experienţă care îl marcase profund. Era în clasa a VIII-a, începuse semestrul al doilea. Pregătire pentru Evaluarea Naţională, meditaţii în particular pentru că, în clasa unde se afla, profesorii se ocupau îndeosebi de elevii de 3 şi 4, prea puţin interesaţi de aceste examen, în timp ce elevii buni fuseseră abandonaţi (ştiu să înveţe singuri!), emoţii, notele la celelalte materii (media conta la Evaluare în proporţie de 25%). Plus trei teze (română, matematică şi – la alegere – istorie sau geografie). Problema era că, în alte şcoli, la alegere însemna că elevul susţinea teza la materia pentru care a optat. În şcoala lui, însă, elevul susţinea teza la istorie (dacă a optat pentru istorie) şi lucrare din toată materia la geografie (împreună cu colegii care susţineau teză la această materie). Şi invers. La şedinţă, părintele elevului a vorbit despre acest lucru nefiresc, în condiţiile în care elevii se află în faţa unui examen dificil, iar şcoala – în loc să îi sprijine – le face viaţa mult mai complicată, obligându-i să susţină teze la patru materii (română, matematică, istorie şi geografie) în loc de trei. Finalul acestei poveşti a fost unul neaşteptat. Doamna dirigintă a mers într-un suflet şi i-a spus profesorului de istorie cine, de ce şi ce anume. În acelaşi spirit proletar, elevul a fost ridicat în picioare, în faţa clasei, şi i s-a rostit în modul cel mai clar cu putinţă: "Părinţii tăi să îşi vadă de treabă şi să nu se mai amestece în treburile şcolii". A urmat o rafală de întrebări ciudate şi primul 4 în catalog. Elevul a înghiţit în sec. A învăţat, desigur, zecile de pagini la ambele materii, a obţinut note de 9 şi 10, neînţelegând de ce şcoala se comportă ca un inamic în loc să îi devină aliat.

Nu m-am ţinut de cuvânt să dau mai departe întâmplarea, o fac astăzi. Pentru că adolescentul de atunci crede astăzi în cuvintele unui artist american, un rapper absolvent de matematici şi cu un doctorat în CV. Care îi dă curaj şi încredere că sistemul educaţional din ţara lui chiar poate fi schimbat cu un cântec...