ATENȚIE! Cod Portocaliu de averse importante cantitativ. Măsuri dispuse la nivelul județului Botoșani!

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40...50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină!

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare tip Cod Portocaliu de averse importante cantitativ pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 21:00, până mâine, la ora 10:00.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40...50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.

Toate instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor acesteia.

 

Totodată, pe durata Codului Portocaliu, la nivelul județului Botoșani, au fost dispuse următoarele măsuri:

- instituirea serviciului de permanenţă la sediul tuturor primăriilor;

- monitorizarea persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ;

- monitorizarea cursurilor de apă de pe raza unităților administrativ - teritoriale, a zonelor cunoscute ca fiind predispuse la inundații, în special pe perioada atenționărilor/avertizărilor meteorologice de tip NOWCASTING și intervenția de urgență, dacă situația o impune;

- asigurarea operativității tehnicii de intervenție la inundații de la nivelul tuturor primăriilor;

- creșterea capacității operaționale la nivelul ISU Botoșani.

De asemenea, pentru preîntâmpinarea situațiilor deosebite, se vor efectua  recunoașteri în teren în zonele cunoscute cu risc de inundații, se va informa populația asupra măsurilor și a modului de comportare în cazul producerii situațiilor de urgență, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor.

Totodată, la toate subunitățile de pompieri se va asigura operativitatea tehnicii de intervenție la inundații (motopompe remorcabile și transportabile, bărci, camioane etc.).

Toate aceste măsuri dispuse sunt esențiale pentru a asigura rapiditatea și eficiența intervențiilor, în cazul manifestării unor situații deosebite. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii  recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

- curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

- nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...