PSD Botoşani acuză furtul bannerelor electorale

Organizaţia PSD Botoşani semnalează furtul sistematic al bannerelor electorale pentru candidatul Mircea Geoană. În ultimele zile, reprezentanţii locali ai PSD au raportat către organizaţia judeţeană dispariţia mai multor bannere de publicitate electorală, la foarte scurt timp după ce acestea fuseseră montate.

Până în prezent PSD Botoşani a depus mai multe plângeri penale în localităţile Călăraşi, Flămânzi şi Dobârceni, iar organele de poliţie au început cercetările pentru identificarea infractorilor.

"Primul caz a fost semnalat în Călăraşi. Am crezut că e ceva izolat, o chestiune locală. Apoi însă mi s-a raportat acelaşi lucru din Flămânzi şi Dobârceni. Nu mai vorbesc de distrugerea sălbatică a afişelor cu sigla PSD. De aici trag concluzia că nu e o întâmplare, ci un furt sistematic, o strategie agresivă a adversarilor noştri", a declarat preşedintele PSD Botoşani, senatorul Gheorghe Marcu.

În opinia reprezentanţilor PSD nu se pot face afirmaţii certe privind eventuala orientare politică a celor care au furat sau distrus materialele electorale, deşi pot exista indicii în acest sens.

"E ştiu că am agreat în principiu un protocol de neagresiune cu PNL şi PRM. Presupun că acest protocol se respectă. Noi cel puţin am făcut-o. Rămân însă alte formaţiuni care nu s-au alăturat demersului nostru", a adăugat reprezentantul PSD.

Social-democraţii au subliniat că această agresiune electorală intră în contradicţie cu aşa-zisa reformă politică propusă de preşedintele Traian Băsescu.

"Într-adevăr ne era teamă că şi în această campanie ne vom confrunta cu agresiunea şi încrâncenarea adversarilor noştri. Cum spune domnul Băsescu, de ce ne era teamă, nu am scăpat. Dar tot ei vor pierde, pentru că alegătorii dispreţuiesc această agresivitate sălbatică din campania electorală", a încheiat preşedintele PSD Botoşani.

Comunicat de presa - Organizatia PSD Botosani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul familiei, pentru prima dată la Dorohoi: O zi dedicată familiei, credinței și comunității!

astăzi, 12:01

Duminică, 4 octombrie, curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a îmbrăcat haine de sărbătoare, devenind neîncăpătoare pentru cei peste 700 de copii, pă...

Depășiri neregulamentare surprinse din elicopterul MAI, cinci șoferi lăsați fără permis!

astăzi, 10:42

În zilele de 1 și 5 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., au desfășurat, pe drumurile...

Premiul Nobel pentru Literatură își află câștigătorul: Doi români pe listă, amândoi sunt cetățeni de onoare ai orașului Botoșani!

astăzi, 10:21

Printre numele vehiculate în acest an se află și doi autori români, Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana. Întrucât ambii sunt laureați ai Premiului Național de Poezie &rdq...