Protestatarul din fața Prefecturii a renunțat la greva foamei

La iniţiativa prefectului Dan Nechifor, directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP), cel al Direcţiei de Sănătate Publică, primarul comunei Suharău, alături de reprezentantul Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială au analizat astăzi, 29 martie, toate posibilităţile legale pe care botoşăneanul Constantin Bajureanu le are la dispoziţie pentru a ieşi din impas.
                          

În detaliu, protestatarul aflat în a doua zi de grevă a foamei, a beneficiat până acum, prin soţia sa, de indemnizaţia de însoţitor pentru o persoană cu handicap, suma de bani fiind plătită prin intermediul Casei Judeţene de Pensii. Făcând o greşeală, a renunţat, însă, la aceasta, în urmă cu câteva zile, solicitând, în schimb, încadrarea în structura de personal a primăriei.
      
 Nu pot să fac acum încadrarea, pentru că nu există un post vacant. Eu am un buget aprobat şi o organigramă aprobată. Nu-mi permite legea. Ceea ce-mi dă voie să fac, este să acord indemnizaţia pentru însoţitor, conform documentelor de la instanţă, dar fără carte de muncă. Sfătuiţi-vă cu soţia dumneavoastră şi mâine, faceţi o alegere., au fost cuvintele adresate protestatarului de către primarul Marcel Chelariu.

Edilul şef a atras atenţia că în situaţia de faţă este afectat şi bolnavul cu handicap, iar primăria poate lua în calcul o altă formulă de îngrijire a acestuia, inclusiv internarea temporară într-un centru specializat.
                          
În acelaşi timp, Marius Budăi, directorul CJP, a explicat că grevistul are încă timp să reia plata indemnizaţiei prin intermediul casei de pensii, putând depune o cerere în acest sens până la sfârşitul lunii martie, altfel riscând să piardă drepturile aferente acestei luni.  Dacă optează pentru plata indemnizaţiei prin primărie, Constantin Bajureanu va avea de câştigat, aceasta fiind în cuantum mai mare decât indemnizaţia plătită prin intermediul CJP.
                          
În final, protestatarul a anunţat că va fi prezent mâine la primăria Suharău, şi că, în condiţiile în care va primi în continuare indemnizaţie, va renunţa la forma sa extremă de protest. Ulterior discuţiilor, acesta a părăsit locaţia în care făcea greva foamei de mai bine de 24 de ore.
                              
Comunicat de presă Instituția Prefectului Botoșani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Stil de viață în mișcare: cum alegi căștile care țin pasul cu fiecare zi

astăzi, 11:01

Totuși, alegerea unei perechi de căști pentru un stil de viață în mișcare nu se reduce la volum și aspect. Contează cât de bine stau pe urechi, cum se comportă în transportu...

Cine este Paula Amariei, noul secretar general al Instituției Prefectului Botoșani!

astăzi, 10:47

Instituția Prefectului din Botoșani are, începând de sâmbătă seară, un nou secretar general. Paula Amariei preia această funcție după aproape 20 de ani de activitate &icir...

Cum stă Botoșaniul pe HARTA județelor unde internetul și telefonia au cele mai multe PROBLEME!

astăzi, 09:53

Potrivit unui raport al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), publicat recent, internetul și serviciile de telefonie au avut cele mai multe prob...