Prognoza meteo. De când se încălzește vremea la Botoșani

Vremea se va încălzi treptat în următoarea perioadă în toată ţara, iar temperaturile vor urca până la 33 de grade în unele regiuni,  conform prognozei pentru intervalul 14- 27 iunie, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit modelului European de calcul al prognozelor pe termen mediu, ECMWF, se așteaptă ca săptămâna următoare temperaturile să crească puternic, ajungând la Botoșani, la valori de 29-30 de grade.

În Moldova, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne de 20-24 de grade şi ale minimelor de 11-15 grade.

Ulterior, în special în cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va ajunge la valori în jurul celor climatologic specifice pentru a doua parte a lunii iunie, iar în unele zile vremea va fi chiar mai caldă decât normal, cu maxime de 25-29 de grade şi minime de 14-17 grade, mediat regional.

La începutul primei săptămâni aversele vor fi frecvente şi local însemnate cantitativ. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată şi după data de 21 iunie.

 

Spune-ne opinia ta