PROBLEME la reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu! "Trebuie să depăşim acest moment psihologic"
Stiri Botosani Tuesday, 16 June 2015 ActualitatePe măsură ce muncitorii au avansat cu lucrările, au apărut o serie de aspecte care nu au fost prevăzute în proiectarea iniţială, iar acum pentru ca ADR Nord-Est să dea în continuare bani europeni pentru acest proiect trebuie să se facă o nouă reproiectare pe partea unde au fost depistate probleme, iar costurile cu aceste noi lucrări vor trebui suportate de municipalitate.
Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu, a precizat că vor trebui făcute lucrări mai ample la partea de structură de rezistenţă, care va trebui adaptată la zilele noastre, vechea structură a clădirii fiind una clasică, fără prea multe elemente.
“Pe măsură ce s-au decopertat anumite zone care altminteri erau imposibil de cercetat atunci când s-au făcut studiile iniţiale asupra stadiului în care se află clădirea au apărut probleme foarte serioase privind structura de rezistenţă a clădirii. Aceste lucrări erau de bănuit la o construcţie care are 100 de ani dar nu că vor avea chiar aceste proporţii. S- a impus o reproiectare a unei structuri de rezistenţă care înseamnă o parte a lucrărilor diferite de ceea ce s-a proiectat iniţial. Cineva trebuie să îşi însuşească această parte de reproiectare, acel cineva fiind Executivul şi Consiliul Municipal. S-au făcut îndelung cercetări, cu specialişti în materie de rezistenţă a construcţiilor şi s-a ajuns la această concluzie, că trebuie însuşit acest lucru. ADR Piatra-Neamţ a condiţionat în continuare eliberarea tranşelor din fondurile europene de realizarea cu resurse proprii financiare a acestei structuri de rezistenţă", a declarat Traian Apetrei.
Acesta a precizat că în data de 24 iunie va avea loc o întâlnire cu toţi factorii implicaţi şi speră să se găsească o soluţie, în caz contrar costurile cu întreg proiectul vor trebui suportate de municipalitate. Apetrei spune că dacă s-ar ajunge într-o astfel de situaţie, ar fi una unică în ţară.
“Ceea ce trebuie să înţeleagă toată lumea care este implicată că numaidecât dacă am plăti aceste costuri sunt infinit mai mici decât situaţia în care doar cu resurse locale va trebui să facem teatrul din nou. Va trebui să plătim şi ceea ce s-a decontat deja din bani europeni. Dacă vom depăşi acest moment psihologic, trebuie ca proiectantul general doar să îşi însuşească această lucrare. Dacă vor fi în incapacitatea de folosi banii europeni va fi un caz unic în ţară", a conchis Apetrei.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 5 milioane de lei, finanţarea fiind de la Uniunea Europeană. Termenul de finalizare este 24 decembrie, dar acesta va fi depăşit, din cauza lucrărilor suplimentare apărute.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Durerea unei preotese din Botoșani, ea însăși bolnavă: ”Sora mea are nevoie de ajutor!”
Este cunoscută pentru implicarea în sute de cazuri sociale, unele la limita vieții, altele cu impact emoțional, povești de viață care au schimbat destine. Acum cere ajutorul pentru prop...
Doliu în lumea literară, s-a stins un scriitor botoșănean. ”A plecat lăsându-ne întru desfătare un dar de preț!”
Scriitorul Nicolae Turtureanu s-a stins marți, 17 iunie, într-un spital din Iași, unde era internat de duminică, suferind de o boală gravă. Scriitorul Grigore Ilisei, a scris pentr...
Otrava din farfurie! Specialiștii au întocmit topul alimentelor contaminate cu pesticide. Surpriza de pe primul loc!
Autoritățile au atras atenţia că alimentele aflate pe piaţă au fost contaminate cu pesticide, astfel că populaţia trebuie să sporească atenţia înainte de consum. Peste 90% dintre m...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.19 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici