Parlamentul a decis astăzi cu 357 de voturi pentru, zero abțineri și zero voturi împotriva eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. UDMR s-a abținut la vot.
Este primul pas spre echitate socială de foarte mulți ani până acum și se pare că va fi urmat de mulți alții până la eliminarea tuturor pensiilor speciale din România.
Primul proiect privind eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor a fost depus de USR în 2017, imediat după intrarea în Parlament. El nu a avut succes însă în timpul majorității PSD.
Proiectul votat astăzi în a fost depus în această sesiune legislativă chiar de social-democrați, totodată alte proiecte ale PNL și USR fiind respinse în comisia de Statut. Totuși, compromisul a fost acceptat de actuala majoritate pentru a exista un vot în plen astăzi.
Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost introduse după 2014 de PSD, la fel ca multe alte categorii de pensii speciale care există în momentul de față în România.
Peste 800 de parlamentari încasează pensii speciale, care nu sunt bazate pe contributivitate, iar valoarea acestora este de peste 53 de milioane de lei anual.
Pensiile parlamentarilor variază în funcție de numărul de mandate și de funcția deținută, cea mai mare fiind în jurul a 12.000 de lei.
Cea mai mare pensie specială în plată în România este de peste 78.000 de lei și aparține unui fost procuror și șef de penitenciar.
Parlamentul a adoptat anul trecut două proiecte de lege: primul a vizat eliminarea tuturor pensiilor speciale, iar cel de-al doilea impozitarea lor cu 85%, dar ambele au fost respinse de Curtea Constituțională.