Primele pentru asigurarea obligatorie a locuinței se vor majora. Măsura merge la votul decisiv cu propunere de adoptare

Un proiect ce prevede modificări importante la asigurarea obligatorie a locuinței (polița PAD) va ajunge curând la votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, cu propunere de adoptare. O primă schimbare ar fi creșterea primei de asigurare la 130 de lei. Totodată, clădirile cu bulină roșie vor putea fi asigurate facultativ, iar asigurarea va putea fi făcută și pe mai mulți ani.

În momentul de față, sumele asigurate, dar și prima de asigurare ce trebuie plătită pentru încheierea unei polițe PAD sunt exprimate în euro. Acest lucru se va schimba pe viitor, sumele urmând să fie exprimate în lei, potrivit unui proiect legislativ ce va ajunge la votul decisiv al deputaților cu propunere de adoptare, după ce a trecut deja de Senat, potrivit AvocatNet.ro.

În plus, prima pentru asigurarea locuințelor situate în imobile cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră ori cărămidă arsă se va mări de la 20 de euro (aproximativ 100 de lei), cât e în prezent, la 130 de lei.

Pe de altă parte, pentru asigurarea locuințelor cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/ sau chimic (întâlnite, de cele mai multe ori, în mediul rural), primele rămân cam la același nivel. Mai exact, ele vor fi 50 de lei, față de 10 euro (aproximativ 50 de lei), cât sunt acum.

De asemenea, sumele asigurate vor fi exprimate tot în lei, nu în euro, ca acum - 50.000 de lei, față de 10.000 de euro, respectiv 100.000 de lei, față de 20.000 de euro (tot în funcție de materialele din care este făcută locuința).

Apoi, pentru clădirile încadrate în clasa I de risc seismic, propunerea legislativă prevede că va putea fi încheiată o asigurare facultativă. În mod obișnuit, asigurarea facultativă se poate încheia acum numai dacă există deja o asigurare obligatorie, însă clădirile cu risc seismic mare nu pot fi acoperite de polița PAD înainte de a fi consolidate.

Asigurarea obligatorie ar urma să poată fi emisă și pentru perioade mai lungi de un an, în condițiile stabilite între asigurător și asigurat. Din moment ce nu este trecut un termen maxim, rezultă că locuințele ar putea fi asigurate și pe cinci sau zece ani, de exemplu, cu plata anuală a primei de asigurare.

Pentru a stimula punerea în aplicare a sancțiunilor, amenzile contravenționale pentru neasigurarea locuințelor se vor duce integral la bugetul autorităților locale din localitatea de domiciliu a contravenientului.

De fapt, prin amendamentele aduse proiectului la Camera Deputaților, amenzile pentru neasigurarea obligatorie a locuinței, eliminate anterior la Senat, au fost reintroduse. Potrivit Legii 260/2008, persoanele fizice și juridice riscă să fie amendate cu sume cuprinse în 100 și 500 de lei pentru lipsa poliței PAD.

Tot la deputați au fost eliminate furtunile de pe lista dezastrelor naturale acoperite de polița PAD, așa cum stabiliseră, în primă fază, senatorii. Aceasta nu este prima încercare parlamentară de a trece furtunile pe lista dezastrelor acoperite de asigurarea obligatorie. Un alt proiect de lege înregistrat la Senat în 2017 cu acest scop încă se află în dezbatere la Camera Deputaților.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat s-a ales cu permisul suspendat din motive medicale, polițiștii l-au prins (din nou) la volan!

astăzi, 14:50

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani. &Ici...

Valeriu Iftime (PNL): „Eu nu am de gând să mă lipesc de scaun și îmi fac apariția doar pe câte o scenă” (Video)

astăzi, 14:04

Să fii președinte al Consiliului Județean doar ca să primești osanale, să auzi cât ești de grozav când stai la birou sau tai trei panglici înseamnă că habar nu ai ce î...

Control al polițiștilor la transportatorii de lemne, s-a lăsat cu amenzi și marfă confiscată!

astăzi, 13:01

În cadrul activităților au fost verificate 30 de autovehicule, dintre care zece care transportau material lemnos. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 11 sancțiuni contr...