Prime de vacanţă şi facilităţi-apă canalizare, încasate ILEGAL de şefii de la Nova Apaserv! Vezi prejudiciul!
Claudia Luca Thursday, 12 February 2015 ActualitateUn control făcut de inspectorii Curţii de Conturi la societatea Nova Apaserv a scos la iveală o serie de nereguli ce s-au petrecut la operatorul de apă. Bani încasaţi necuvenit de cei din conducere, cum ar fi primă de vacanţă, ajutoare băneşti date unor angajaţi pentru probleme medicale, în baza unor documente care nu respectă prevederile contractului colectiv de muncă, sau compensaţii plătite unor persoane concediate în locul cărora au fost aduşi noi salariaţi, sunt doar câteva dintre ilegalităţile descoperite la operatorul de apă.
Potrivit inspectorilor Curţii de Conturi, în anul 2013 s-au plătit în mod necuvenit prime de vacanţă şi s-au acordat facilităţi apă-canalizare unor directori ai societăţii, fără a fi nominalizate însă persoanele care au beneficiat de aceşti bani. Suma incasată ilegal, stabilită de Curtea de Conturi, se ridică la 13.987 de lei. Potrivit inspectorilor Curţii de Conturi “directorul societăţii are dreptul la o indemnizaţie lunară stabilită prin contractul de mandat, unica formă de recompensare în bani pentru activitatea depusă". Ori tocmai acest lucru nu a fost respectat la operatorul de apă.
În raportul de control se mai precizează şi că operatorul de apă a făcut plăţi nelegale în contul unor ajutoare băneşti acordate angajaţilor care au avut diverse probleme medicale, acest lucru făcându-se fără respectarea contractului colectiv de muncă, unele documente medicale fiind emise în anii 2011-2012, iar plata ajutoarelor băneşti s-a efectuat cu încălcarea prevederilor contractului, suma totală plătită nejustificat fiind de 10.500 de lei.
La Nova Apaserv nu s-au respectat nici dispoziţiile privind plata compensaţiilor în cazul unor concedieri individuale ce nu ţin de persoana salariatului.
În perioada 2012-2013, societatea a plătit compensaţii de 213.280 de lei pentru 62 de salariaţi, concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor. Cei de la Curtea de Conturi au sesizat faptul că alţi 16 salariaţi au fost angajaţi pe posturile ocupate anterior de salariaţii care au benficiat de compensaţii şi, ca urmare, desfiinţarea locurilor de muncă respective nu este efectivă, fiind încălcată dispoziţia legală care spune că “desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă". Întrucât locurile de muncă nu s-au desfiinţat efectiv, concedierile nu au la bază motive care ţin de persoana salariatului şi, în consecinţă, compensaţiile pentru 16 salariaţi, estimate la 55.400 de lei, au fost plătite nelegal, potrivit Curţii de Conturi. Cu alte cuvinte, unii oameni au fost daţi afară, plăţile făcute către aceştia fiind nelegale, pentru ca în scurt timp să se facă noi angajări.
O altă neregulă descoperită de inspectorii de la Curtea de Conturi este legată de salariile care s-au plătit consilierilor directorului general. Potrivit raportului de control, salariile stabilite prin contractele individuale de muncă nu corespund nivelului de salarizare prevăzut în contractele colective de muncă valabile la nivelul societăţii, în anii 2012-2013, pentru funcţii similiare, corespunzătoare condiţiilor de studii, estimându-se că sumele plătite nelegal se ridică la 52.976 de lei.
În plus, în perioadele iulie-august şi noiembrie-decembrie 2013, când s-au făcut angajările, nu existau aceste posturi vacante, statele de funcţii fiind modificate şi aprobate ulterior angajărilor consilierilor, conform raportului inspectorilor Curţii de Conturi.
Deşi conducerea operatorului de apă a făcut obiecţiuni în ceea ce priveşte sumele imputate în cazul consilierilor directorului general Curtea de Conturi le-a considerat neîntemeiate.
Inspectorii Curţii de Conturi au trasat termene precise pentru recuperarea prejudiciilor care s-au înregistrat la operatorul de apă, prin încălcarea legii.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici