Primăria Botoșani vrea să preia încă 30 de hectare de teren de la Armată

Municipalitatea botoșăneană face demersuri pentru a prelua încă 30 de hectare de teren de la Ministerul Apărării Naționale.

Suprafața se află tot pe Șoseaua Iașului, în prelungirea terenului care a fost deja transferat la Primăria Botoșani, teren pe care vor fi construite locuințe pentru tineri, după cum promit autoritățile locale.

Primarul Ovidiu Portariuc a anunțat că după sărbători va iniția un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind acest transfer.

“Imediat după Paști vom avea o ședință de Consiliu Local prin care vom iniția o Hotărâre pe modelul celei anterioare prin care am preluat cele 44 de hectare, vrem să preluăm o suplimentare de 30 de hectare de la Ministerul Apărării. Va fi în continuarea terenului pentru a ne permite accesul utilităților, reconfigurarea anumitor zone din cartierul ANL Șoseaua Iașului. Am avut discuții, există deschidere și vom putea prelua. Sunt câteva lucruri minime pe care trebuie să le realizăm, împrejmuire a acelei zone și o pondere din locuințele pentru tineri să revină militarilor care sunt tot botoșăneni și locuiesc în Botoșani", a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

astăzi, 18:42

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

astăzi, 18:28

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

astăzi, 16:47

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...