Pagube uriașe produse de porcii mistreți, în județ! S-a cerut ajutorul prefectului

Un grup de fermieri, însoţiţi de primari, i-au explicat prefectului Dan Nechifor că sunt disperaţi de pagubele enorme făcute de porcii mistreţi.

Discuţiile au avut loc joi, 29 aprilie, în prezenţa reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor şi ai Gărzii Forestiere, botoşănenii arătând că problemele cauzate de acest tip de vânat sunt mai mari ca niciodată. În turme ce ajung şi la 100 de exemplare, sălbăticiunile distrug sute de hectare de culturi agricole, stricând păşunile şi ajungând să mănânce din gospodăriile oamenilor.

 S-au înmulţit foarte mult şi sunt flămânzi. Nu li se dă de mâncare de către administratorii fondului de vânătoare.

Am două săptămâni de când umblu cu maşina pe câmpuri ca să mă apăr de ei. Trec prin toate gardurile, ajung să mănânce la mine în grajd.

Am însămânţat 5 hectare de două ori, pentru că au mâncat porumbul din pământ, boabă cu boabă. Nu vrem să se ajungă la un război tacit cu administratorii fondurilor de vânătoare, sunt câteva din plângerile fermierilor.

Primarii celor mai afectate comune au solicitat, totodată, identificarea unor soluţii pentru despăgubirea fermierilor, plângându-se de cadrul legal existent care oferă avantaje doar vânătorilor, nu şi oamenilor păgubiţi.

Trist este că vin la noi oameni săraci şi în vârstă, care trăiesc de pe un hectar de pământ, devastat acum de mistreţi. Unde să-i trimit eu, ca primar, să depună plângeri şi să scoată documente pentru dosare de despăgubiri, care oricum nu se dau?, a explicat Marcel Chelariu, primarul de Suharău.

În urma discuţiilor, prefectul Dan Nechifor a explicat că va solicita în regim de urgenţă tuturor administratorilor fondurilor de vânătoare să ia măsuri pentru limitarea pagubelor făcute de mistreţi. Să asigure hrana, paznicii şi să raporteze cu celeritate măsurile luate şi efectivele sălbăticiunilor avute sub pază.

Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a angajat să transmită către guvernanţi, dar și parlamentari, un memoriu ce urmează să fie semnat de către toţi primarii comunelor afectate, prin care să se solicite despăgubiri, dar şi modificarea legislaţiei ce nu-i protejează, în prezent, pe cei păgubiţi.

Vă rog să transmiteţi acelaşi mesaj şi prin intermediul Asociaţiei Comunelor din România, pentru că am constatat personal că este bine reprezentată la nivelul Moldovei şi ştie să se facă ascultată. În plus, ceea ce ţine de Prefectură, vă garantez că se va face., a explicat prefectul Dan Nechifor.

Conform datelor oferite de ing. Adrian Dorofteiu, din cadrul Gărzii Forestiere, la nivelul judeţului Botoşani, sunt cca 1700 de porci mistreţi, iar cota de vânătoare, pentru acest an, a fost dublată la aproape 800 de exemplare, tocmai pentru a se diminua fenomenul pagubelor produse.  Fermierii prezenţi la întâlnirea cu prefectul şi-au exprimat mari rezerve privind numărul total de mistreţi, explicând că, din cele văzute cu ochii lor, efectivul real este cu mult mai mare.

Comunicat de presă Instituția Prefectului

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Radu Constantin este băiatul de 14 ani, care a murit înecat într-un iaz din Dorohoi. Era la scăldat cu prietenii!

astăzi, 12:22

Moartea adolescentului a întristat comunitatea dorohoiană. Medicii au depus eforturi uriașe pentru a-i salva viața lui Radu. O tragedie cumplită a avut loc în județul Botoșani, un...

Din Botoșani spre America: Echipa Hyperion Robotics, către una dintre cele mai importante competiții din lume!

astăzi, 12:04

Cu muncă, pasiune și mult curaj. Echipa Hyperion Robotics, a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, a pornit către Statele Unite ale Americii pentru a participa la Michian...

A furat o mașină parcată în Botoșani și a abandonat-o după ce s-a folosit de ea, deși nu are permis!

astăzi, 11:54

La data de 15 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, cercetat pe...

-->