Prefectul judeţului Botoşani, Dan Şlincu, a avut, joi seară, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, o poziţie extrem de tranşantă la adresa reprezentanţilor Administraţiei Bazinale de Apă Siret.
Prezent la şedinţă a fost directorul tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Siret, Mihai Talpău, căruia prefectul i-a reproşat că angajaţii Administraţiei nu au fost pregătiţi aşa cum trebuie pentru executarea lucrărilor motiv pentru care s-a ajuns în situaţia de a se opri apa în municipiul Botoşani şi în alte 14 unităţi administrativ-teritoriale.
“Nu voi accepta sub nicio formă ca cetăţenilor judeţului Botoşani să le fie sistată furnizarei apei potabile nici măcar o oră în plus datorită incompetenţei vreunui coleg de-al dumneavoastră. Noi am fost acolo şi am văzut. Nu erau organizaţi, nu erau pregătiţi pentru această lucrare. Nu trebuia să o începeţi, este părerea mea, a domnului prşeedinte al Consiliului Judeţean şi a specialiştilor din cadrul Nova Apaserv. Să vă faceţi timp să staţi aici să coordonaţi toate lucrările. Voi face o informare şi către Ministerul Apelor şi Pădurilor, către doamna ministru Pană”, a spus prefectul Dan Şlincu.