Prefectul Dan Nechifor: „Avem promisiuni că se va suplimenta numărul personalului medical din unitățile școlare”

Autoritățile din Botoșani au primit asigurări din partea premierului Florin Cîțu că personalul medical din unitățile de învățământ va fi suplimentat, a afirmat, marți, într-o conferință de presă, prefectul județului, Dan Nechifor.

„Am discutat problema și în timpul vizitei premierului. Avem promisiuni că se va suplimenta numărul personalului medical din unitățile școlare”, a spus oficialul.

În completare, managerul Direcției de Sănătate Publică, medicul Monica Adăscăliței, a declarat că „promisiunile” vizează viitorul apropiat.

„Ne dorim ca în fiecare unitate școlară să avem măcar un asistent medical școlar, chiar dacă nu reușim să avem medici peste tot, în toate unitățile școlare. Avem promisiuni să putem să înfăptuim acest lucru în viitorul apropiat. La campusul școlar Trușești există un spațiu pentru cabinet medical școlar, dar fără personal medical. Am cerut sprijinul asistentului comunitar să ne poată sprijini în activitatea medicală în acest campus”, a spus Adăscăliței.

Lipsa cadrelor medicale este una dintre problemele majore identificate de comisiile de verificare a modului în care unitățile de învățământ sunt pregătite pentru începerea noului an școlar.

 

Spune-ne opinia ta