Anii au trecut, baiatul a crescut si nu mai venea sa se joace cu marul. Intr-o zi a venit, totusi, iar marul s-a rugat de el.
- Hai sa te joci cu mine!
- Ei, dar nu mai sunt un copil. Nu mai mai joc cu copaci de-acum. Vreau jucarii!, i-a replicat baiatul.
- De ce nu-ti iei jucarii, atunci?
- Pentru ca n-am bani!
- Pai, culege atunci cateva mere de la mine, vinde-le si vei avea bani de jucarii!
Baiatul a fost asa de incantat, a luat cateva mere si a plecat bucuros. Nu s-a mai intors apoi. Iar marul a ramas trist, sperand ca intr-o zi baiatul va reveni…
Si a revenit. Era barbat de-acum.
- Ai venit sa te joci cu mine?, l-a intampinat marul bucuros.
- NU. N-am timp de joaca. Am familie, am slujba si am nevoie de o casa pentru familia mea. Ma poti ajuta?
- Desigur, taie cateva ramuri si vei avea lemn suficient pentru a-ti face casa.
Barbatul a taiat toate ramurile marului si a plecat fericit sa-si construiasca o casa. Marul era din nou vesel pentru ca-i adusese prietenului lui din nou zambetul pe buze. Dar a devenit din nou trist, pentru ca de-atunci barbatul nu l-a mai vizitat. Pana intr-o zi cand, vechiul sau prieten s-a intors, iar marul a fost incantat.
- Hai sa te joci cu mine!
- Sa ma joc?! Dar sunt batran de-acum, tot ce vreau este o barca, sa ma relaxez. Poti sa-mi dai o barca?
- Foloseste-mi trunchiul si-ti voi fi eu barca. Vei naviga fericit!, a raspuns marul.
Iar barbatul a taiat marul, si si-a construit barca visurilor. A plecat pe ape si nu s-a mai intors decat dupa multi, foarte multi ani. Cand l-a vazut, marul i-a spus cu o voce trista.
- Imi pare rau baiete, nu mai am ce sa-ti dau. Nu mai am mere…
- Oricum nu mai am dinti sa musc!
- Nu mai am trunchi in care sa te sui…
- Oh, dar sunt foarte batran ca sa ma mai catar!
- Chiar n-am ce sa-ti mai dau, doar aceste radacini batrane si muribunde, i-a spus marul cu lacrimi in ochi si cu glasul tremurand…
- Poate ca nici nu mai am nevoie de atatea, doar de un loc unde sa ma odihnesc. Sunt asa de obosit dupa atatia ani…
- Pai, vino atunci, aceste radacini batrane te vor ajuta sa-ti gasesti linistea. Vino, asaza-te aici langa mine si sa ne odihnim amandoi.
Barbatul s-a asezat langa mar, iar marul era bucuros ca-si regasise din nou vechiul prieten.
Daca stati sa analizati putin aceasta poveste, va veti da seama desigur ca Marul sunt parintii nostri. Cand suntem mici adoram sa ne jucam cu ei, cu Mama si cu Tata. Apoi crestem, mergem fiecare pe drumul nostru si ne intoarcem, multi dintre noi, doar cand avem nevoie de ceva sau cand dam de un necaz. Iar ei sunt acolo, bucurosi de fiecare data cand ne vad si fericiti ca ne-au putut ajuta.
V-ati fi putut gandi la inceput ca baiatul a fost dur cu marul, dar oare cati dintre noi n-am facut la fel cu parintii nostri? Asa ne-a impins viata. Asta nu inseamna ca nu-i iubim. Dar poate ca nu e timpul pierdut sa le si aratam.
sfatulparintilor.ro
