Ponta: Bac-ul nu mai trebuie să fie un instrument de terorizare a elevilor

Victor Ponta afirmă că bacalaureatul nu mai trebuie să fie "un instrument de terorizare a elevilor şi a părinţilor", prim-ministrul precizând, luni, că examenul dat de către absolvenţii de liceu nu trebuie organizat astfel încât să reflecte că "suntem o ţară de nepregătiţi". Potrivit premierului, descinderile poliţiştilor în şcoli sunt "manifestări ce ţin de regimul Morar-Macovei".
 
"Frauda rebuie pedepsită cu maximă asprime, însă nu trebuie pentru un caz să arunci anatema asupra tuturor elevilor şi părinţilor. Majoritatea învaţă şi nu e corect să-i blamezi în ansamblu. Bac-ul nu mai trebuie să fie un instrument de terorizare a elevilor şi părinţilor, a dovedirii că suntem o ţară de oameni răi şi nepregătiţi", a declarat Victor Ponta, la finalul Biroului Permanent al PSD.
 
Preşedintele PSD a condamnat şi descinderea poliţiştilor în şcoli, catalogând respectivele acţiuni drept o manifestare ce ţine de regimurile totalitare.
 
"Susţin în totalizate acţinuilo organelor statului în aplicarea legii, însă forţa statului trebuie folosită în special împotriva infractorilor. Zeci, sute de poliţişti care dau năvală în şcoli... nu e un stat democratic, un stat european. Sunt manifestări care amintesc de regimul Morar-Macovei în care 20 de milioane de români sunt infractori", a adăugat Ponta, citat de rtv.net.


Raluca Turcan: Educația a ajuns instrument politic exact ca pe vremea comuniștilor
 
Raluca Turcan acuză cabinetul Ponta de politizarea sistemului de învăţământ, afirmând că premierul este preocupat în primul rând de propria imagine şi nu de organizarea corectă a examenului de bacalaureat. Potrivit vicepreşedintelui PDL, guvernarea USL a distrus tot ce câştigase educaţia în ultimii ani.

"Vinovații pentru derapajele din educație se află în Guvernul României, unde haosul e maxim. Proasta guvernare, proasta comunicare între responsabilii de calitatea învățământului, a evaluărilor, intervenția prim ministrului în actul de justiție, aruncarea responsabilităţii între membrii cabinetului, sunt trăsături ce definesc guvernarea Ponta. Prin modul cum se raportează la educație, Guvernarea Ponta a reuşit să calce în picioare demnitatea umană. Educația a ajuns instrument politic exact ca pe vremea comuniștilor. Ministrul de interne trimite poliția pentru propria-i imagine, Primul ministru trimite poliția înapoi în unități, tot ca gest de imagine", scrie, pe Facebook, Raluca Turcan, precizând că sistemul de educație "plătește prețul incompetenţei, al guvernării la televizor".
 
"Bacalaureatul devenise în ultimii ani, un examen care cu adevărat separa munca de nemuncă. O ridicare a ștachetei care îi încuraja pe elevi să învețe mai mult. În urma creșterii exigenței, sistemul de educație pe ansamblu s-a întărit. La fel și prestigiul școlii", afirmă vicepreşedintele PDL, enumerând activitatea cabinetului Ponta în domeniul învăţământului.
 
"Să ne amintim ce a făcut Victor Ponta şi Guvernul său în ultimul an de guvernare în educaţie: au desfiinţat două comisii care au dat verdictul de plagiat; au politizat învăţământul superior; au măcelărit legea educaţiei şi au deschis sistemul pentru clientelism politic; au trecut clasa a IX-a de la gimnaziu înapoi la liceu, ceea ce înseamnă acceptarea abandonului şcolar după clasa a VIII-a; au abandonat finanţarea diferenţiată a universităţilor, pe criterii de performanţă; au bulversat calendarul anului școlar; au îngropat cercetarea eliminând evaluatorii străini și reducând bugetul; nu au alocat, aşa cum prevede legea, 6% pentru învăţământ şi cercetare, au împins sistemul de educaţie în sărăcie şi mediocritate; au distrus bacalaureatul", spune deputatul democrat-liberal.
 
Practic, afirmă Raluca Turcan, organizarea din acest an a Bacalaureatului a avut ca principal scop crearea unei imagini pozitive la adresa Executivului, trecându-se astfel peste problemele reale ale sistemului.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Momente emoționante într-o biserică din oraș: ”Au adus bucuriile, ostenelile și roadele lor!” - FOTO

astăzi, 11:34

Este vorba despre Ziua satului românesc, o sărbătoare instituită prin lege în anul 2020. Chiar dacă este mai puțin cunoscută, Ziua satului românesc a fost marcată duminică...

VIDEO - Amendat cu 1300 de lei după o plimbare cu bicicleta prin oraș!

astăzi, 11:13

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, care se deplasa cu bicicleta, aflându-se sub influența alcoolului. Totod...

VIDEO - Botoșănean de 19 ani reținut pentru conducere sub influența alcoolului: Avea 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat!

astăzi, 10:25

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis, duminică, ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 19 ani, din comuna Durnești. Ace...