Poliţia Rutieră va putea ridica maşinile parcate neregulamentar pe trotuar, potrivit unei modificări la Codul Rutier

Poliţia Rutieră va putea ridica maşinile parcate neregulamentar pe trotuar, potrivit unei modificări la Codul Rutier, adoptată astăzi de către deputaţi.

Liderul USR, Cătălin Drulă, spunea că este o iniţiativă aşteptată de autorităţile locale, întrucât actuala legislaţie nu prevede o astfel de măsură.

„Sunt oameni în vârstă, sunt persoane cu dizabilităţi, copii mici alături de mamele lor, care sunt nevoiţi să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de maşini. Sunt instituţii care sunt blocate, sunt câteodată cazuri grave, când pompierii nu pot să ajungă să stingă un incendiu din cauza acestor maşini parcate ilegal. Poliţia Rutieră, în interpretarea lor a legii, din cauza acestei inadvertenţe, spuneau că nu pot să înlăture aceste maşini”, a spus Cătălin Drulă, conform Rador.

Camera Deputaţilor este for decizional, iar actul normativ va fi trimis spre promulgare. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tango argentinian pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani!

astăzi, 07:55

Tango Meets Opera este spectacolul-eveniment care poposește pentru prima dată la Botoșani, în spectaculoasa sală de concerte a Teatrului ”Mihai Eminescu”, pe data de 27 octombrie...

Iftime spune că a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani” / Urmează revoluția la Botoșani!

astăzi, 07:27

Valeriu Iftime (66 de ani) este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România, dar susține că fotbalul i-a produs „găuri” uriașe. Suma totală pe care a investit-o ...

Profesorul îl ascultă pe Bulă la limba română!

astăzi, 07:15

Profesorul îl ascultă pe Bulă la limba română: - Bulă, care este caracteristica comună a poeților din secolul XIX? - Toți sunt morți, domnule profesor.