PNL oferă tablete elevilor descalificați la concursul organizat de primarul Portariuc

Organizația Județeană a PNL Botoșani dorește să facă o bucurie elevilor care au fost descalificați din start înainte de desfășurarea propriu-zisă a concursului organizat de către reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani, pe motiv că nu au domiciliul pe raza municipiului Botoșani.

Considerăm că nu este corect față de acei copii, care s-au pregătit și au sperat că ar putea câștiga o tabletă, să fie excluși din concurs doar din simplul motiv că nu locuiesc în municipiu, și prin urmare, părinții lor nu au drept de vot pe raza acestuia.

Elevii învață la unele din unitățile școlare din municipiu și apreciem că fiecăruia dintre ei trebuia să li se acorde șansă egală în competiția pentru câștigarea unei tablete.

În acest sens, cerem Primăriei Municipiului Botoșani să ne pună la dispoziție, prin intermediul viceprimarului PNL, Cătălina Lupașcu, și a consilierilor locali PNL, lista cu cei 37 de elevi care au fost eliminați fără a mai trece prin filtrul examinării.

Noi, liberalii, vom oferi celor 37 de elevi câte o tabletă de ultimă generație pentru că suntem convinși că au fost conștiincioși și au învățat poezia Luceafărul și prin urmare, merită o recompensă similară cu cea de care vor beneficia candidații rămași în concursul municipalității.

Comunicat de presă PNL Botoșani

La concursul iniţiat de primarul Ovidiu Portariuc s-au înscris 162 de elevi, dar dintre aceştia doar 125 au domiciliul în municipiul Botoşani.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...