ARIEL SHARON A MURIT

Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, relatează presa din Israel. Fostul premier israelian a suferit un atac un accident vascular cerebral la începutul anului 2006, în urma căruia a paralizat. De atunci este a fost în comă şi era menţinut în viaţă doar cu ajutorul aparatelor.  

Fostul premier israelian era internat la clinica Sheba, iar starea lui de sănătate se înrăutățise în ultimele zile.  

"Regele Israelului" și "Leul lui Dumnezeu" sunt supranume pe care Ariel Sharon (născut Scheinermann, pe 26 februarie 1928) și le-a dobândit pe câmpul de luptă, mai ales după operațiunile tactice de geniu în cadrul "Războiului de șase zile" (1967) și în cel "de Yom Kippur" (1973), ambele împotriva acelorași coaliții ale vecinilor arabi, respectiv Egipt, Siria și Iordania, ambele soldate cu victorii legendare ale Israelului.  

Lăudat şi criticat în egală măsură, Ariel Sharon şi-a adus din plin aportul la modelarea statului evreu aşa cum arată el astăzi. Un simbol pentru unii, un lider malefic pentru alţii, dar un personaj căruia nimeni nu-i poate contesta locul în istorie.  

Cariera politică a lui Ariel Sharon a început oficial în 1973 când a fost ales prima dată în Knesset. A avansat la funcţia de consilier al prim-ministrului, pe teme de securitate, apoi a ocupat şase funcţii de ministru, până să ajungă şeful cabinetului, în 2001.  

Cea mai controversată dintre deciziile sale a venit în 1982 în perioada în care conducea Ministerul Apărării. Atunci, aproape singur, a hotărât să invadeze Libanul, pe motiv că era locul de unde palestinienii lansau atacuri asupra statului evreu. Operaţiunea s-a încheiat dezastruos, iar Sharon şi-a pierdut funcţia şi a fost anchetat pentru crimele comise în timp asaltului. Opt ani mai târziu, când a devenit ministrul Construcţiilor şi Locuinţei, a iniţiat cel mai mare proiect de colonizare a Cisiordaniei şi Fâşiei Gaza.  

În 2000, o vizită controversată la Templul Muntelui din Ierusalim a dus la izbucnirea celei de-a doua Intifade. Cariera sa a luat o nouă turnură în 2005. Se afla încă în funcţia de prim-ministru când a decis să formeze propriul partid. Nu a mai apucat să candideze pentru un nou mandat. Răpus de o serie de atacuri cerebrale, Ariel Sharon a intrat în comă la 4 ianuarie 2006.  

Raanan Gissin, fost consilier al lui Ariel Sharon: "Am fost consilierul său timp de 15 ani şi pentru Israel este un moment foarte trist. Ariel Sharon a fost un simbol al ţării, aşa cum Nelson Mandela a fost pentru poporul din Africa de Sud".

Fiii lui Ariel Sharon au dorit ca el să fie ţinut în viaţă de aparate, însă în cei opt ani n-au existat semne că starea sa ar fi reversibilă.  

 Sursa: Realitatea.net  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aplicații, jocuri și conținut digital: tendințele care definesc timpul liber în 2026

Wednesday, 26 August 2026

De ce gamingul devine o formă de socializare în 2026 Jocurile video nu mai înseamnă de mult doar competiție în fața unui ecran. Titlurile multiplayer, comunitățile construit...

Calendarul școlar 2026-2027, aprobat de Ministerul Educației. Ce se schimbă pentru elevi

Wednesday, 26 August 2026

Ministerul Educației și Cercetării a publicat în Monitorul Oficial structura anului școlar 2026-2027, iar părinții și elevii pot deja să-și planifice vacanțele. Cursurile vor înc...

Trafic restricționat în centrul Botoșaniului, pista de biciclete se închide temporar!

Wednesday, 26 August 2026

Primăria Municipiului Botoșani informează cetățenii că, în contextul desfășurării Street FOOD Festival Botoșani 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe Bulevardul Mihai E...