Petrecere terminată la spital, pentru un cioban botoșănean!

Au petrecut în a treia zi de Paști, apoi s-au luat la bătaie! Un bărbat din Botoșani a ajuns la spital, cu leziuni la nivelul feței.

Marți, la ora 18.00, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe un drum din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, se află o persoana ce prezintă leziunii în zona fetei.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că victima este un bărbat de 32 ani, din județul Botoșani, care lucrează ca zilier la o stână din satul Lipoveni, iar marţi, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu un localnic de 28 ani, în urma unui conflict spontan, a fost lovit de acesta.

Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...