Percheziţii în casele unor tineri din Botoşani, suspectaţi că au spart casa unui primar sucevean!
Stiri Botosani Friday, 13 June 2014 ActualitateJoi, poliţişti suceveni, în colaborare cu cei botoşăneni, au făcut percheziţii la domiciliile a trei tineri din judeţul Botoşani, suspectaţi că ar fi furat pe 21 martie o importantă cantitate de bijuterii şi cinci ceasuri din casa primarului comunei sucevene Udeşti.
Cei trei suspecţi bănuiţi că au participat la furtul din locuinţa primarului Săvel Botezatu sunt toţi din municipiul Botoşani şi au 23, 26 şi 29 de ani.
Astfel, joi, poliţişti din cadrul IPJ Suceava și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava, cu sprijinul Poliţiei municipiului Botoşani, au efectuat trei percheziţii domiciliare la adresele suspecţilor, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri care aparţin primarului comunei Udeşti.
"Faţă de cei trei suspecţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca la 13.06.2014, să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Cei trei inculpaţi au fost introduşi în arestul IPJ Suceava", se precizează în comunicatul poliţiei, conform monitorulsv.ro.
Pe 21 martie, indivizi necunoscuţi au spart locuinţa primarului din Udeşti, furând din interior o casetă cu 400 de grame de bijuterii dar şi cu cinci ceasuri de firmă. Prejudiciul total estimat este de aproximativ 40.000 de lei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!
În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...
COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...
Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!
Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde