Cuvintele acestea, "Nu te teme, crede numai si se va mantui fiica ta", sunt cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit in legatura cu invierea fiicei lui Iair. Cuvintele au fost rostite catre Iair, care era mai marele unei sinagogi. Acesta s-a dus la Domnul Hristos si I-a spus ca are o fiica bolnava pe moarte si L-a rugat pe Domnul Hristos s-o ajute, s-o ridice din boala.
Intre timp, din casa lui Iair a venit vestea ca copila a murit. Bineinteles ca Iair a intrat in panica - se gandea el ca Domnul Hristos ar putea sa o vindece pe fiica lui, dar n-a avut gandul c-ar putea s-o si invie din morti. Si atunci Domnul Hristos a intervenit, spre folosul, binele si bucuria lui Iair, si a spus: " Nu te teme, crede numai - deci staruie in credinta - si se va mantui fiica ta ".
Cuvintele acestea, adresate lui Iair si ramase in cuprinsul Sfintei Evanghelii, ne sunt adresate de fapt si noua, si mai ales ne sunt adresate si noua cand ajungem in imprejurari grele, in imprejurari de verificare, de cercetare de noi insine. Credinta noastra - am spus de multe ori - este o credinta despovaratoare. Ce inseamna asta?
Inseamna ca cineva care are credinta in Domnul Hristos are liniste sufleteasca, are bucurie, are mangaiere, are din credinta curaj, are indrazneala in fata necazurilor; cineva care are credinta in Hristos n-are niciodata pricina sa se teama, ci are intotdeauna pricina sa fie incredintat ca Domnul nostru Iisus Hristos ii sta intru ajutor.
Noi nu stim care e planul Mantuitorului cu fiecare dintre noi, dar stim ca credinta noastra ne lipeste de Domnul Hristos si ca nu mai suntem singuri in lumea aceasta. Teama e semn de necredinta, frica e semn de necredinta, ingrijorarea e semn de necredinta, nelinistea sufleteasca de orice fel ar fi, e semn ca nu avem credinta.
Stim ca o data, pe cand ucenicii calatoreau pe mare impreuna cu Domnul Hristos, s-a starnit o furtuna si ucenicii au intrat si ei in neliniste, in groaza. Domnul Hristos dormea si L-au trezit si I-au zis: "Doamne, mantuieste-ne, ca pierim" (Mc. 8, 25). Atunci Domnul Hristos a zis catre ucenici: "De ce va este frica, putin-credinciosilor? " (Mt. 8, 26), iar apoi a certat vantul si marea si s-a facut liniste.
Cand Domnul Hristos le-a spus ucenicilor " Unde va este credinta? " (Lc. 8, 25) a avut in vedere o imprejurare grea, nu o imprejurare usoara, asa ca Domnul Hristos vrea sa avem credinta si in imprejurari grele. E usor sa zici ca ai credinta cand nu te intampina nimic rau, cand toate merg usor, cand si cu credinta si fara credinta tot asa ar fi, dar sa ai credinta in imprejurari grele, in imprejurari de margine; sa ai credinta in imprejurari in care altii se tem si tu sa nu te temi, aceasta este un dar de la Dumnezeu.
In ceea ce priveste credinta, noi foarte des avem putinta sa ne cercetam pe noi insine daca suntem in credinta, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel din Epistola a II-a catre Corinteni, anume: "Cercetati-va pe voi insiva daca sunteti in credinta " - se intelege, daca sunteti cu credinta in Dumnezeu, daca credeti in Mantuitorul nostru Iisus Hristos. "Cred Doamne!, ajuta necredintei mele!" (Mc. 9,24) a spus un om chinuit de situatia grea a fiului sau cand Domnul Hristos a spus: " Daca tu poti crede, toate-i sunt cu putinta celui ce crede " (Mc. 9,23), si omul acela a zis cu lacrimi " Cred, Doamne!, ajuta necredintei mele!"
Am inceput odata sa intreb pe oamenii in varsta, pe oamenii batrani, oameni seriosi, daca se simt mai aproape de moarte la batranete decat la tinerete si toti mi-au spus ca nu se simt mai aproape de moarte la batranete, decat s-au simtit la tinerete. Ce inseamna aceasta, iubiti credinciosi? Aceasta inseamna ceva: inseamna ca omul nu moare, ca omul nu-i facut sa dispara, ca omul nu-i facut sa se nimiceasca, ci e facut sa dainuiasca. Bineinteles ca daca nu avem gandul ca vom muri, vom muri fara gandul acesta, numai ca nu vom muri in intelesul ca s-a gatat cu noi, ca acum gata, nu se mai intampla nimic dupa moarte.
Stim ca se intampla: judecata particulara, judecata universala, rasplata pentru cele bune si pentru cele rele pe care le-am facut in viata, si apoi rasplata cea vesnica. Acesta este, iubiti credinciosi, avantajul credintei noastre. Sfantul Apostol Pavel, in Epistola I-a catre Tesaloniceni zice: " Sa nu va intristati ca cei ce nu au nadejde".
Noi avem credinta, avem nadejde, avem iubire, avem atatea si atatea avantaje fata de cei necredinciosi si toate acestea ne aduc bucurie in suflet. Mai intai, iubiti credinciosi, pentru viata, in fata mortii si in fata vesniciei sa avem gandul acesta pe care ni-l da Domnul Hristos cand zice: " Nu te teme, crede numai si se va mantui...".
Si, iubiti credinciosi, vreau sa va mai spun ceva: asa imi e de drag sa ma gandesc la faptul ca in Sfanta Evanghelie sunt infatisati si oameni cam cum suntem noi: cu viata amestecata si cu credinta, si cu necredinta, si cu siguranta, si cu nesiguranta, si cu lumina, si cu intuneric, si, iata, Iair era unul dintre acestia. L-a luat groaza cand a auzit ca fiica lui a murit, si Domnul Hristos ii spune sa nu se ingrozeasca: "Nu te teme, crede numai si se va mantui... ".
Hai sa ne mai gandim la un om ca noi, omul acela care a zis: " Cred Doamne, ajuta necredintei mele!" - si cred si nu cred - si, iata, Sfanta Evanghelie ni-l infatiseaza ca pe un om care a fost primit de Domnul Hristos cu credinta cat a avut-o si i-a implinit Domnul Hristos cererea.
Haideti sa ne gandim si la Sfintii Apostoli carora Domnul Hristos, intr-o imprejurare, le-a spus ca nu au putut face o minune anume pentru ca nu au avut destula credinta. L-au intrebat: "De ce noi n-am fost in stare sa-l scoatem? " si Domnul Hristos a spus: "Din pricina putinei voastre credinte" (Mt. 17, 19-20). Apostolii necredinciosi? Da, uite ca se poate ca si apostolii sa fie necredinciosi.
Bineinteles ca nu tot timpul au fost asa, dar au fost si necredinciosi, si atunci inseamna ca si noi, care avem si mai putina credinta decat ei, putem nadajdui sa avem mai multa credinta. Ucenicii Domnului Hristos care au zis catre Domnul Hristos " Da-ne mai multa credinta", si-au dat seama ca n-au credinta cata trebuie si stiti ca Domnul Hristos i-a spus Sfantului Apostol Petru: " Simone, Simone, iata ca Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau; dar Eu M-am rugat pentru tine ca sa nu-ti piara credinta, iar tu, oarecand revenindu-ti, intareste-i pe fratii tai" (Lc. 22, 31-32).
Si a venit imprejurarea in care Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de trei ori de Domnul Hristos, dar aceasta a fost o imprejurare de scurta durata, nu a ramas in imprejurarea aceasta pentru ca Domnul Hristos l-a intarit in credinta.
Ei, asta trebuie sa facem si noi, iubiti credinciosi: sa ne intarim in credinta, sa facem faptele credintei, sa cerem inmultirea credintei, sa cerem inmultirea iubirii, sa cerem sa avem o credinta lucratoare prin iubire, sa cerem sa avem credinta aceea care ne asigura ca murind nu murim, ci traim si dupa moarte; sa avem credinta aceea care ne asigura ca va fi o inviere a mortilor, nu din puterea omului, ci din puterea lui Dumnezeu.
Asa cum Domnul Hristos a inviat pe Lazar, cum a inviat pe tanarul din Nain si pe tanara fiica a lui Iair, tot asa va face El prin puterea Lui sa ni se realcatuiasca trupurile la invierea cea de apoi si vom fi vii si cu sufletul si cu trupul - cu sufletul care nu moare si cu trupul care moare, se descompune si se recompune. Daca nu avem credinta aceasta, sa stiti ca nu avem destula credinta. Daca avem credinta aceasta suntem fericiti si in viata si in moarte. Amin!
Parintele Teofil Paraian
