despre milostivirea lui Dumnezeu
Iubiti credinciosi,
In Sfinta Scriptura Dumnezeu se numeste "Tata al milostivirii" (II Corinteni 1, 3), pentru ca pururea Se milostiveste fata de cei pacatosi care se intorc din toata inima catre El prin adevarata pocainta. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui si vei cunoaste unde ai fost (Isaia 30, 15). In alt loc, prin acelasi prooroc, zice Dumnezeu: Spalati-va, curatiti-va, stergeti rautatile din sufletele voastre inaintea ochilor Mei parasiti-va de rautatile voastre. Si de vor fi pacatele voastre ca mohoriciunea, ca zapada le voi albi; si de vor fi ca roseala, ca lina le voi face albe (Isaia 1, 16-18).
Acest adevar s-a petrecut si cu fiul risipitor din Sfinta Evanghelie care s-a citit astazi. El mai intii si-a venit intru sine, a suspinat dupa fericirea ce o avusese cind era in casa tatalui sau, apoi a zis: Citi argati ai tatalui meu sunt indestulati de piine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor cind si-a venit intru sine, adica a inceput a-si cunoaste greutatea pacatelor sale. Fara aceasta simtire si trezire nimeni dintre pacatosi nu va putea sa se intoarca din toata inima catre Preabunul Dumnezeu.
Care era foamea fiului risipitor care a zis: "iar eu pier aici de foame?" Oare la hrana cea trupeasca se gindea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfintul Prooroc Isaia: Iata, cei ce slujesc Mie vor minca, iar voi veti flaminzi. Iata, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veti inseta. Iata, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi va veti va veti rusina. Iata, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veti intrista. Iata, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veti striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).
Aceasta era foamea cea mare a fiului risipitor. El si-a adus aminte de vremea cind petrecea in casa tatalui sau si de hrana si desfatarea duhovniceasca ce o avea linga el. Ajungind pazitor de porci in tara straina, departe de Dumnezeu, foamea sufletului sau dupa dreptate l-a facut sa zica: Citi argati ai tatalui meu sunt indestulati de piine, iar eu pier aici de foame!
Care a fost hrana lui cita vreme era la casa parinteasca? Aceasta hrana duhovniceasca pe care acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune: credinta, nadejdea, dragostea, rugaciunea, infrinarea, curatia si toate celelalte virtuti care cu adevarat sunt hrana a sufletului.
Mintuitorul in vorbirea Lui cu samarineanca la fintina din Sichem a hranit-o prin darul Sau, cistigindu-i sufletul. De aceea cind Apostolii Il rugau sa manince, El le-a zis: Eu am de mincat o mincare pe care voi nu o stiti (Ioan 4, 32). Mincarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine si sa savirsesc lucrul Lui (Ioan 4, 34). Caci oricine face o fapta buna pentru sufletul sau, sau pentru mintuirea aproapelui sau, cu adevarat isi hraneste sufletul sau cu darul lui Dumnezeu. Fiul risipitor, cunoscindu-si starea lui vrednica de plins si gindind sa se intoarca la Parintele sau cu mare smerenie, nu se mai socotea vrednic a fi fiul tatalui sau. De aceea cind a venit catre tatal sau, a zis: Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Primeste-ma ca pe unul din argatii tai (Luca 15, 19).
Trei sunt starile celor ce se mintuiesc. Starea celor dintii este a fiilor, adica a celor care cu mare dragoste slujesc lui Dumnezeu din toata inima lor si cu toata puterea vointei lor se sirguiesc sa faca poruncile Lui. Despre acestia spune dumnezeiasca Scriptura: Cit am iubit Legea Ta, Doamne, ea toata ziua cugetarea mea este (Psalm 118, 97).
A doua ceata este a argatilor, care, cautind plata, se silesc a lucra poruncile lui Dumnezeu pentru a dobindi fericirea cea vesnica a Imparatiei Sale. Despre acestia scrie: Plecat-am inima mea ca sa faca indreptarile Tale in veac pentru rasplatire (Psalm 118, 112). Starea a treia este a robilor, adica a celor care, temindu-se de pedeapsa lui Dumnezeu pentru calcarea poruncilor Lui se silesc a pazi toate poruncile Lui dupa marturia care zice: Strapunge cu frica Ta trupul meu, ca de judecatile Tale m-am temut (Psalm 118, 120).
Deci, fiul risipitor, gindindu-se ca si argatii, adica cei ce fac poruncile lui Dumnezeu, pentru rasplatire primesc daruri duhovnicesti si se impartasesc de ele, a cerut Tatalui sau sa fie primit in casa parinteasca macar ca un argat. Aceasta intoarcere a lui din toata inima catre parintele sau, si smerenia cea mare sa fie primit ca un argat de Tatal sau, i-a fost pricina de mare folos, caci nu ca pe un argat l-a primit, ci ca pe un adevarat fiu al sau care se intoarce cu toata inima catre El. Vedem din cuvintele Sfintei Evanghelii de azi ca, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergind, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat (Luca 15, 20).
Iubiti credinciosi,
Dar ce intelegem prin acest cuvint: "Inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau"? Aceasta ne arata ca Preabunul si Atotstiutorul Dumnezeu, mai inainte de a striga omul pacatos "gresit-am", cunoaste hotarirea lui cea din inima de a se intoarce catre El. De aceea l-a primit cu atita bucurie si nu i-a mai pomenit greutatea pacatelor lui cu care l-a suparat. I-a dat haina cea dintii, adica nepatimirea cu care a fost imbracat cind era linga tatal sau. Si inel i-a pus pe mina lui, semnul legaturii celei dintii cind petrecea in viata curata si neprihanita, mai inainte de a se desparti de tatal sau. Iar dupa ce i-a dat lui haina cea dintii si inel si incaltaminte in picioarele lui, adica vointa tare de a merge pe calea poruncilor lui Dumnezeu, a zis slugilor sale: Aduceti vitelul cel ingrasat si-l junghiati sa mincam si sa ne veselim; caci fiul meu acesta, pierdut a fost si s-a aflat, mort a fost si a inviat (Luca 15, 23-24).
O, bunatatea si dragostea cea parinteasca a Preabunului nostru Dumnezeu! Cit este de negraita Mila Lui si cit de nenumarate sunt indurarile Lui asupra celor ce se intorc catre El cu toata inima lor! Cu cita parinteasca iubire primeste El pe fiii Lui cei pierduti prin pacat, care se intorc cu mare cainta si umilinta catre El si cita bucurie se face in cer cind un pacatos se intoarce la pocainta!
Mare si nemarginita este milostivirea lui Dumnezeu fata de cei pacatosi care se intorc catre El din toata inima si cu toata smerenia si hotarirea de a-si indrepta viata!
In pilda Fiului Risipitor vedem ca el nu facuse fapte de pocainta, adica inca nu-si facuse canonul pacatelor sale cu care a suparat pe parintele sau. Ci numai venindu-si in sine si cunoscindu-si starea jalnica in care ajunsese prin departarea de parintele sau a atras asupra sa mila si indurarea Parintelui sau care cu atita bucurie si cu praznuire l-a primit. Cu adevarat, fratii mei, smerenia si pocainta iarta multe pacate si fara alte fapte bune. Ce fapte bune putea sa faca tilharul rastignit alaturi de Hristos cind miinile si picioarele lui erau legate? Dar strigarea lui din inima i-a fost deajuns: Pomeneste-ma, Doamne, cind vei veni intru Imparatia Ta (Luca 23, 42). Iar Mintuitorul indata i-a raspuns: Adevar graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai (Luca 23, 43).
Bine a zis dumnezeiescul Apostol Pavel: Duhul se roaga pentru noi cu suspinuri negraite. Bine a zis si Sfintul Efrem Sirul: "Pocainta, fara jertfe si fara cheltuieli, poate sa impace si sa milostiveasca pe Dumnezeu. Pocainta a oprit jertfa singeroasa, aducind jertfa constiintei. Ea nu cauta ied, ci marturisire. Nu cere oaie pentru jertfa, ci marturisire din constiinta. Nu ai turturea de jertfa tu cel ce ai pacatuit? Suspina si Dumnezeu, mai presus de turturea, iti socoteste tie aceasta. Nu ai pasare? Lacrimeaza si, in loc de jertfa, ti se va socoti tie. Nu ai porumbel? Vesteste-ti pacatele tale lui Dumnezeu si-ti vor fi tie ardere de tot. Daca te vei ruga, ca pe un vitel de jertfa va primi Dumnezeu rugaciunea ta. O, cit de mare este pocainta! O, cit de minunate sunt lucrurile cele dintru dinsa! Ca una fiind, pe toate le poate". "O, darul Evangheliei, ca pe toata Legea a indreptat-o Iisus! Poporul se face lui preot in Biserica; caci are constiinta care jertfeste pentru dinsul. Din inima se roaga si milostiveste pe Dumnezeu pentru sine".
Iubiti credinciosi,
Duminica de azi, a Fiului Risipitor, este a doua Duminica a Triodului, care ne pregateste duhovniceste pentru inceperea si trecerea cu folos a Sfintului si marelui Post al Pastelui. Evanghelia ce s-a citit astazi este foarte frumoasa si ziditoare de suflet. Parintele care avea doi fii este Tatal nostru cel ceresc. Fiul mai mare simbolizeaza pe crestinii buni si ascultatori de Dumnezeu, iar fiul mai mic, pe crestinii rai si neascultatori, asemenea lui.
Din ceata crestinilor ascultatori fac parte toti fii Bisericii lui Hristos care implinesc cu sfintenie poruncile Lui. Acestia merg regulat la slujbele Bisericii, se roaga ziua si noaptea, asculta de Dumnezeu si de pastorii rinduiti, nasc si cresc copii in frica Domnului, se spovedesc si se impartasesc cu Sfintele Taine regulat, duc viata smerita si fac milostenie la cei saraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvintare si cu rugaciune. De aceea Dumnezeu le ajuta in toate.
Nu asa insa se intimpla cu crestinii neascultatori si robiti de pacate ca fiul cel mai mic din Evanghelie. Dintre acestia fac parte cei ce nu merg Duminica la biserica, cei ce-si ucid copiii, betivii, hulitorii de Dumnezeu care injura de cele sfinte, desfrinatii, lacomii, zgircitii, si mai ales mindrii, in frunte cu sectele, ca ce sunt sectantii, decit crestini razvratiti, mindri si neascultatori care nu vor sa asculte de Biserica intemeiata de Hristos, ci isi fac legi si dogme, dupa mintea lor, asemenea fiului mai tinar din Evanghelie. Toti acestia sunt cazuti din ascultare, sunt departe de Hristos, de Biserica, de Sfinti si se cearta pe seama Sfintei Scripturi, pe care o explica dupa voia lor. Dar cine cade din ascultare si din Biserica, acela cade si din Dumnezeu.
Ce cumplit este pacatul neascultarii! Ce greu este sa traiesti dupa mintea ta, sa nu asculti de nimeni, sa te departezi de Dumnezeu, de credinta, de rugaciune, de Biserica, de preot, si de parintii care te-au nascut. Asa a facut tinarul din Evanghelie: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere... si s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfrinari (Luca 15, 12-13).
Neascultarea este fiica mindriei. De aceea cel mindru si neascultator este lasat de Dumnezeu sa cada in pacate grele, ca sa se smereasca si sa se intoarca la pocainta. Cel dintii pacat in care cad mindrii si neascultatorii este desfrinarea, o patima grea, urita, rusinoasa. Dar daca omul cazut se caieste, il mustra constiinta si vrea sa se intoarca, Tatal nostru cel ceresc nu-l lasa, ci ii intinde mina, il asteapta, ii iese inainte, il saruta cu lacrimi de bucurie si il iarta. Asa a facut Tatal ceresc cu fiul risipitor din Evanghelie. I-a iesit inainte, l-a sarutat, i-a iertat pacatele, i-a dat inel si haina si a ospatat cu el.
Vedeti bunatatea si mila lui Dumnezeu? Vedeti roadele caintei celui ce se intoarce la Hristos? Vedeti ca toti pacatosii au pocainta si iertare? Vedeti ca si pe noi ne asteapta Domnul la pocainta in usa bisericii? Numai sa ne para rau de cele facute, sa ne spovedim cu cainta, sa parasim pacatele si sa zicem ca fiul desfrinat: Scula-ma-voi si ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau; primeste-ma ca pe unul din argatii tai (Luca 15, 18-19). Daca ar zice aceste cuvinte din inima, betivii, desfrinatii si crestinii robiti de pacate din zilele noastre, pe toti i-ar primi, i-ar saruta si i-ar ierta Dumnezeu! Insa putini sunt din crestinii nostri care se tem cu adevarat de Dumnezeu, care se intorc din nou la biserica, la pocainta si alearga la preoti sa-si marturiseasca pacatele.
Pocainta fiului risipitor sa ne fie pilda, indreptare si indemn pentru toti, iar neascultarea si caderea lui in desfriu sa ne aduca aminte de marea primejdie ce ameninta pe copiii loviti de necredinta si desfriu. Ne uitam citi parinti si cite mame vin plingind la biserica si manastiri pentru copiii lor. Toti ne spun acelasi lucru: Nu ne mai asculta copiii; se duc la tot felul de distractii rele, la filme cu ucideri si filme cu desfrinare; nu mai vor sa invete, sa mearga la biserica si la spovedanie, nu vor sa se mai roage lui Dumnezeu si sunt nervosi. S-au imprietenit cu copii rai; traiesc in desfriu cu fete rele ca si ei, fumeaza si se imbata, ce sa facem cu ei? Cum sa-i scapam de desfriu si sa-i intoarcem la credinta, la biserica, la o viata crestineasca normala?
Iata marea problema a copiilor nostri. Iata durerea de astazi a multor parinti. Iata ca s-au inmultit in lume si in familiile noastre fiii risipitori, neascultatori si desfrinati, ca cel din Sfinta Evanghelie. Ce se mai poate face pentru ei, dupa ce au cazut in toate pacatele? Ce trebuie sa raspundem acestor parinti care vin plingind la noi?
Raspunsul este unul: sa-i ajutam pe copiii nostri mai intii sa nu cada in pacatele cele grele care sunt: necredinta, neascultarea si desfrinarea. Iar daca au cazut ca fiul risipitor din Evanghelie, sa-i ajutam sa se ridice din prapastia necredintei si a desfriului. Cum? Mai intii sa-i ducem la un duhovnic bun sa-si marturiseasca pacatele. Apoi sa-i indemnam din nou la biserica, la o viata sociala normala, si sa-i deprindem sa se roage si sa citeasca carti sfinte. Numai sa luati aminte ca nu cumva chiar parintii, tata si mama, sa fie aceia care isi smintesc copiii si-i imping la tot felul de pacate prin exemplul rau pe care il vad in casa.
Avem, insa, multe familii bune, model, prin satele si orasele noastre. Avem inca multe mame crestine devotate care isi cresc frumos copiii lor. Avem biserici, manastiri si preoti buni peste tot in tara. Numai sa-i cautam, sa ne spovedim regulat, sa le urmam sfatul. De aceea sa nu deznadajduiasca nimeni.
Sa ne intoarcem la Tatal ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne asteapta in pragul bisericilor. Sa venim cit avem vreme, ca ne asteapta si ne cheama. Si cazind inaintea Lui, sa zicem cu cainta si lacrimi: "Iata, am gresit la cer si inaintea Ta. Am ratacit pe caile pacatului. Ne-am departat de Tine si de biserica Ta. Am cazut in cumplite faradelegi. Acum ne caim, ne pare rau, ne temem de vesnica osinda care ne asteapta, ca nu mai suntem vrednici sa ne numim fiii tai. Ci primeste-ne inapoi ca pe cei mai de pe urma robi ai Tai!" Amin.
Parintele Ilie Cleopa
