Opt incendii in jumatate de zi!

Marţi, 23 martie 2010, între orele 12.00 şi 21.00, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 8 incendii.
Trei dintre incendii s-au produs pe raza localităţilor Racovăţ, comuna Pomârla, Cătămărăşti Deal, comuna Mihai Eminescu şi comuna Răuseni, ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale fără respectarea cadrului legal şi a măsurilor specifice de prevenire. Intervenţia pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la locuinţe, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 200.000 lei. Flăcările au distrus vegetaţia uscată de pe aproximativ 4 hectare.

Case incendiate de coşurile de fum neprotejate termic

Tot ieri, trei locuinţe din satul Cotu, comuna Copălău, satul Buzeni, comuna Băluşeni şi comuna Mitoc au fost incendiate din cauza coşurilor de fum neprotejate termic faţă de materialele combustibile din care erau construite podurile. Două dintre incendii (din satul Cotu, comuna Copălău, satul Buzeni, comuna Băluşeni) au fost stinse  înainte de a produce pagube materiale însemnate.Observat cu întârziere, incendiul izbucnit la locuinţa lui Gheorghe I., din comuna Mitoc, s-a extins la podul casei şi de aici la bunurile din două camere. Proprietarul a solicitat sprijinul pompierilor puţin înainte de ora 08.00. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi a intervenit în cel mai scurt timp pentru localizarea şi stingerea incendiului, precum şi pentru protecţia construcţiilor din imediata apropiere. Intervenţia a durat circa jumătate de oră fiind salvate bunuri materiale în valoare de 70.000 lei. Flăcările au distrus circa 20 de m.p. din podul casei, o uşă din lemn, un geam, două canapele, un dulap, un frigider şi un aragaz, pagube estimate la 5.000 lei. 
                  
Neglijenţă păguboasă

Un cetăţean din satul Mândreşti, comuna Ungureni, a rămas fără furajele pe care tocmai le cumpărase după ce, din neglijenţă, le-a incendiat cu un rest de ţigară aprins chiar în timp ce le încărca în căruţă. S-a întâmplat marţi la orele prânzului. Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre izbucnirea incendiului la ora 12.37. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările  să se extindă la clădirile din gospodăria lui Radu M. S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului, precum şi pentru protecţia construcţiilor din imediata apropiere. Intervenţia a durat aproximativ 20 minute. Flăcările au distrus circa o tonă de furaje, pagube estimate la 200 lei. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 2.000 lei.

A ars mai mult decât şi-a plănuit

Marţi, 23 martie 2010, ora 2115, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu în gospodăria lui Gheorghe I., din comuna Corni. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botosani cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din adăpostul de animale, existând pericolul ca flăcările  să se extindă la clădirile din gospodărie. Intervenţia a durat aproximativ 30 de minute fiind salvate şi protejate de foc bunuri materiale în valoare de circa 7.000 lei. Flăcările au distrus aproximativ 12 m.p. din acoperişul depozitului de furaje şi 500 kg de furaje, pagube estimate la 400 lei. Incendiul a fost provocat cel mai probabil de proprietarul casei care a aprins câteva resturi vegetale şi a lăsat focul nesupravegheat, împrejurare în care flăcările s-au extins la  anexă.
Facem un apel către cetăţeni judeţului să respecte normele de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale.

SUBOFIŢER RELAŢII PUBLICE
Plt.Dorina  LUPU
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean de 74 de ani ajunge în instanță: Este judecat pentru tentativă de omor!

astăzi, 19:35

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui F.G., în vârstă de 74 de ani, din comuna Lunca, județul Botoșa...

CampioMATE și-a desemnat campionii din Arenă, cine sub botoșănenii câștigători!

astăzi, 17:48

S-a tras cortina peste cea mai intensă ediție CampioMATE de până acum! Ediția 2025 a campionatului național de matematică pe echipe - program organizat de Asociația Visuri Îndrăzne...

Roi de albine capturat de un jandarm, SFAT pentru botoșănenii care se confruntă cu astfel de situații! (Foto, Video)

astăzi, 16:27

Pentru a doua dată în această săptămână, plutonierul adjutant șef Ovidiu Parasca din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a intervenit, în urma unui apel 112,...