Guvernul le dă bugetarilor sporurile înapoi

Executivul va finaliza, în maximum zece zile, un proiect de ordonanţă de urgenţă care va modifica legea unică de salarizare. Aşa le-a promis, aseară, liderilor sindicali premierul Emil Boc, care ar fi admis că lefurile unui număr de 300.000-400.000 de angajaţi ai statului au fost "tăiate" pe nedrept, în ianuarie anul acesta, odată cu aplicarea noii legi.

Concret, guvernul ar urma să stabilească ce drepturi salariale câştigate de bugetari prin contractele colective de muncă ar putea fi, totuşi, considerate legale, deşi nu au fost prevăzute de legea unică intrată în vigoare în ianuarie. În plus, în următoarea perioadă, specialiştii Ministerului Finanţelor ar urma să calculeze impactul financiar al acordării tuturor drepturilor salariale (inclusiv a celor câştigate în instanţă de angajaţii statului), scrie evz.ro.


Sceptici în privinţa promisiunilor premierului, sindicaliştii ameninţă cu proteste şi, în final, cu greva generală dacă problema salariilor nu se va rezolva. Iar suspiciunile lor au fost alimentate chiar de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, care a precizat că nici actul normativ la care se va lucra în următoarele zile nu va consfinţi sporurile obţinute de bugetari la tribunal.
 
"Au luat cu o mână şi vor să dea înapoi cu jumătate de mână. Nu sunt dispuşi să returneze toţi banii pe care ar fi trebuit să-i primească bugetarii în ianuarie dacă s-ar fi aplicat principiul nimeni nu pierde", a subliniat vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu.
 
 
    
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alteța Sa Regală, Principesa Sofia, în vizită la Liceul de Artă din Botoșani! (Foto)

Thursday, 15 October 2026

Joi, 15 octombrie 2026, Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani a avut onoarea de a primi vizita Alteței Sale Regale, Principesa Sofia, în calitate de reprezentantă a Casei Reg...

Un bărbat din Todireni a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu! (Foto)

Thursday, 15 October 2026

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Todireni, a rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce un incendiu puternic i-a distrus locuința. Evenimentul s-a produs în această după-am...

Polițiștii au depistat doar o cerșetoare dezorientată în cazul panicii legate de „microbuzul cu ucraineni care supraveghează case” în Suceava!

Thursday, 15 October 2026

Polițiștii suceveni au demarat cercetări în regim de urgență, la Cajvana, Milișăuți, Solca și nu numai, după ce pe rețelele sociale s-a propagat o informație legată de un ”mic...