De locul de naÅŸtere poÅ£i fi avantajat sau dezavantajat. Dacă te naÅŸti într-o Å£ară în care n-ai văzut niciodată nici apa – cea de băut, nu marea - eÅŸti dezavantajat. Dacă te naÅŸti într-o Å£ară care are de toate, eÅŸti avantajat. Desigur, ÅŸi avantajul ăsta poate deveni dezavantaj, dacă toÅ£i, de la opincă până la vlădică, îÅŸi bat joc de toate averile pe care le are pământul pe care ai avut ÅŸansa să te naÅŸti ÅŸi de toate lucrurile pozitive pe care unii le fac, sau măcar încearcă să le facă.
Deci nu mi-e ruÅŸine că sunt româncă, dar mi-e ruÅŸine de ruÅŸinea pe care NU o au unii români, indiferent că e vorba de românii din Italia – sau de aiurea – sau că e vorba de românii din România.
Povestea de astăzi este despre un român care a vrut să facă o faptă bună. Din obiÅŸnuinţă, omul nostru (care vrea să rămână anonim, pentru că nu vrea să-ÅŸi facă nici un fel de "campanie") trimitea, pe banii proprii, ajutoare în România. Doar că, într-o zi, "o păsărică" i-a ÅŸoptit că ceea ce trimitea el nu ajungea la cei interesaÅ£i, ci se vindea. Frumos, nu-i aÅŸa? Pe mine nici nu mă miră, ÅŸtiu destule cazuri cu ajutoare trimise de românii din Italia ÅŸi aruncate pe câmpuri sau împărÅ£ite între rude, în loc să fie date celor care aveau nevoie.
Prietenul nostru, vă daÅ£i seama, s-a simÅ£it înÅŸelat, dezamăgit, aÅŸa că a decis că mai bine face donaÅ£ia către o familie nevoiaşă cu copii mici din Italia. Zis ÅŸi făcut: pune omul un anunÅ£ pe Facebook ÅŸi, după o zi ÅŸi jumătate, iată că apare ÅŸi pretendenta. Fericit că ÅŸi-a găsit familia nevoiaşă, amicului nici măcar nu-i trece prin cap să culeagă niscaiva informaÅ£ii despre acea familie, aÅŸa că stabileÅŸte în timp record data ÅŸi ora întâlnirii cu pretedenta.
Doar că încep să se sesizeze persoane care o cunoÅŸteau ÅŸi ÅŸtiau că nu numai nu ar fi nevoiaşă, ci ÅŸi ca ea ar trebui să-i ajute pe nevoiaÅŸi, fiind într-o asociaÅ£ie de…. voluntariat. Trec peste alte amănunte, pentru că sunt sigură că oricum doamna în cauză se va recunoaÅŸte ÅŸi, sper, se va ruÅŸina, măcar cu efect întârziat. Desigur, există ÅŸi riscul ca în această poveste să se recunoască mai mulÅ£i.
Iar omul nostru cu suflet mare a căzut din lac în puÅ£. Cu toate acestea, nu va înceta să facă un bine, atunci când va putea. Păcat că, în povestea asta, pe un taler al balanÅ£ei avem un om cu suflet mare, care face un bine în mod dezinteresat, pe cealaltă avem o profitoare fără scrupule.
Scorul final: 1-0 pentru neruÅŸinaÅ£i. Dar povestea continuă…
(Irena Cara, gazetaromaneasca.com)
