OPINII: Cum distrugi si vinzi o tara! - CUM COMENTEZI?

Îmi amintesc, copil fiind, la ÅŸcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinÅ£ei inocente uÅŸor influenÅ£abilă. Acum, la maturitate, nu pot spune că situaÅ£ia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru- cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceÅŸtia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi- asupriÅ£ii sunt aceiaÅŸi, adică noi- cu acelaÅŸi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!

Sincer, nu pot să-i condamn pe aceÅŸti invadatori, cred că e în natura biologică a oamenilor să fie împărÅ£iÅ£i precum celelalte vieÅ£uitoare, în prădători ÅŸi rumegători. Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem comportamentul rumegătoarelor: speriaÅ£i ÅŸi dezbinaÅ£i. Urăsc ÅŸcoala pentru faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc ÅŸcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu înÅ£elepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic, trebuie dat ca exemplu negativ în ÅŸcoli, cum e posibil să ÅŸtii că unii vin să te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie, ca după episodul morÅ£ii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai bine? Preferam să ÅŸtiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte trimiÅ£ându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneÅŸti spune că paza bună trece primejdia rea).

Vă amintiÅ£i episodul din anii ‘90, când unii dintre ai noÅŸtri strigau "nu ne vindem Å£ara!"? Au apărut apoi ÅŸi susÅ£inători ai teoriilor conspiraÅ£ioniste care susÅ£ineau că împotriva României există un plan diabolic. MulÅ£i am râs, alÅ£ii am spus răspicat: "ai dom’le că n-are cum să se întâmple aÅŸa ceva" (românul în blândeÅ£ea lui nu concepe că omul este predispus răului).

Iată că după douăzeci de ani, invadatorii nu se mai ascund, unii dintre ei îÅŸi recunosc isprava pe faţă: "Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit preÅŸedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmaÅ£ie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faÅ£a a sute de reprezentanÅ£i ai cercurilor diplomatice evreieÅŸti: Israel cumpără România!" Vom spune: ei, ÅŸi ce dacă ne-au cumpărat! Numai că nu ne-au cumpărat spre binele nostru ci spre al lor. AvuÅ£ia noastră au cumpărat-o pe nimic (câteva zeci de miliarde de dolari a obÅ£inut România pe o economie, fără a fi luate în calcul resursele solului ÅŸi subsolului, echivalată în 1990 la 800 de miliarde de dolari!!!). Dar faptul că ne-am vândut totul pe nimic nu este singura tristeÅ£e, pentru că cei care ne-au cumpărat ne-au ÅŸi îndatorat- adică suntem ÅŸi cu gospodăria vândută ÅŸi cu bani îndatoraÅ£i!!! Ce pot să spun despre aceÅŸti băieÅ£i pricepuÅ£i care ne-au cumpărat?: bravo lor – ruÅŸine nouă!!!

RuÅŸine pentru că nu am reacÅ£ionat de fel ÅŸi nu am apărat dreptul pe care l-am primit prin faptul că ne-am născut pe aceste meleaguri: acela de a fi stăpâni pe bogăţia pământului natal ÅŸi pe frumuseÅ£ea acestuia. Potentialii bogaÅ£i sunt acum percepuÅ£i ca cerÅŸetori ai Europei (jignirea a fost difuzată pe toate canalele TV, când un distins francez a prezentat salutul românesc: o mână întinsă în semn de cerÅŸeală – asta în timp ce românul întradevăr se zbate în sărăcie, sărăcie cauzată de faptul că ÅŸi francezii sunt unii dintre cei care storc România de bogăţie. Asta da batjocură: după ce ne sărăcesc mai ÅŸi râd de noi).

Datori nu suntem numai noi, ci ÅŸi generaÅ£iile care ne vor urma: adică copiilor noÅŸtri le-am pregătit un viitor de sclavi! Întradevăr, noi, generaÅ£ia post-revoluÅ£ie, am distrus acest viitor, noi ÅŸi stimabilii guvernanÅ£i de către noi aleÅŸi: aceÅŸti ÅŸacali aleÅŸi drept păstori ai turmei, primind frâiele deciziei economice si politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Emil Boc, ÅŸ.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede si a se mentine la Putere. Puterea a însemnat în schimb vânzarea bogatei grădini româneÅŸti, cea care ne hrănea. Principalii cumpărători ai României sunt cu adevărat afaceriÅŸti israelieni ÅŸi tot ei sunt în spatele instituÅ£iilor financiare care ne-au împovărat cu datorii. Prim-ministrul Israelului a raportat în kneset (parlamentul israelian) că misiunea de a cumpăra România a fost îndeplinită. După ce politicienii israelieni recunosc faptul că oamenii de afaceri israelieni au cumpărat România, aflăm ÅŸi scopul final al acestei acÅ£iuni: actuala locaÅ£ie a statului israelian este una nesigură pentru poporul evreu, peste tot sunt înconjuraÅ£i de state neprietenoase ÅŸi greu de stăpânit economic, sunt o enclavă într-o lume islamică. Prin cumpărarea României, israelienii pregătesc un teritoriu de rezervă pentru ei. Vă miră acest aspect? GândiÅ£i-vă la faptul că dintotdeauna aceste meleaguri au fost râvnite de toÅ£i. Să nu vă închipuiÅ£i că băieÅ£ii ăştia sunt niÅŸte neÅŸtiutori ÅŸi vor da buluc pe meleagurile româneÅŸti, nu, se vor feri să întâmpine opoziÅ£ie din partea populaÅ£iei. Ei vin încet, unii ca oameni de afaceri, apoi alÅ£ii ca angajaÅ£i, adică încet ÅŸi cu răbdare.

Pentru a pregăti terenul propice mutării populaÅ£iei israeliene pe teritoriul României se acÅ£ionează, astfel:

- în ultimul timp românii sunt goniÅ£i din propria lor Å£ară prin politici care descurajează instituÅ£ia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii ÅŸi implicit scăderea ratei demografice;

- crearea la nivel naÅ£ional a unei stări de sănătate precare a populaÅ£iei prin otrăvirea hranei din comerÅ£ cu substanÅ£e nocive corpului uman ÅŸi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creÅŸterea ratei mortalităţii;

- îndobitocirea populaÅ£iei, prin slăbirea sistemului naÅ£ional de educaÅ£ie, trecerea în umbră a valorilor umane ÅŸi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

- distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreÅ£ului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

- disoluÅ£ia instituÅ£ională a statului prin reforme care au bulversat ÅŸi distrug în continuare esenÅ£a a ceea ce înseamnă protecÅ£ia unei naÅ£iuni: sistem judiciar, medicină, educaÅ£ie, administrare teritorială, artă, etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naÅ£ională ÅŸi patriotism (internele ÅŸi apărarea) au fost distruse prin aceleaÅŸi politici de proastă finanÅ£are a instituÅ£iilor ÅŸi subsalarizarea personalului acestor institutii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent ÅŸi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente ÅŸi predispuse la corupÅ£ie – rezultatul s-a văzut!

Toate aceste acÅ£iuni se desfăşoară sub directa îndrumare a cumpărătorilor acestei ţări ÅŸi sunt săvârÅŸite de ai noÅŸtri aleÅŸi, o ÅŸleahtă de pungaÅŸi puÅŸi pe jaf ÅŸi distrugere, că deh, popor, conducătorii cinstiÅ£i se pare că nu îÅ£i plac ÅŸi-Å£i tai singur crenguÅ£a de sub picioare.

În lipsa unităţii sociale nu rămâne decât să lansăm o rugăciune către ei, cumpărătorii meleagurilor ÅŸi bogăţiilor noastre, cei către care stăm cu mâna întinsă cerând bani pentru a supravieÅ£ui:

Te rugăm pe Tine, Prea Desteptule Israel, Te rugăm pe Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteÅ£i mulÅ£i) – fie-vă milă, o Vouă PreamăriÅ£ilor acestei lumi, de o populaÅ£ie neÅŸtiutoare dar ÅŸi nepăsătoare cu soarta ei, ÅŸi daÅ£i-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului ÅŸi bogăţiile ei, căci- pe principiul cade omul din pom ÅŸi păcat să nu tragă un pui de somn – noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în toate! Iar de-o fi să nu ÅŸtim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriÅ£i voi pentru noi ÅŸi să ne culegeÅ£i ÅŸi nouă roadele!

Aceste mesaj nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în aceste rânduri, ci dimpotivă, e o admiraÅ£ie pentru capacitatea altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora!

 

Sursa: piatza.net

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Paradox: Importăm fructe de pădure de peste 25 mil. euro anual, dar sancţionăm culegătorii

astăzi, 13:28

„Atragem atenÅ£ia cetăţenilor cu privire la faptul că recoltarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier, precum afinele, murele, zmeura, ciupercile sau alte produse, se poate real...

Bunuri accizabile descoperite și sancțiune de 10.000 de lei aplicată la Stânca!

astăzi, 12:34

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit bunuri accizabile în valoare de aproximativ 7.000 de lei, care urmau să ajungă pe piaÅ£a neagrÄ...

Bărbat dispărut de mai bine de trei luni, găsit îngropat în propria curte din Botoșani!

astăzi, 11:50

De mai bine de trei luni de zile, Marinel nu mai fusese văzut È™i nici nu îÈ™i mai contactase familia. Era născut în PaÈ™cani, dar locuia alături de concubina sa la domiciliul din satul...