OPINII: Creditele preferentiale pentru politisti, o aberatie?

Ministrul de Interne informeaza asupra unei decizii din nou unicat. Si anume ca vor interveni, in mod cat se poate de oficial, pe langa banci pentru a-i ajuta pe politisti, in general pe toti lucratorii Ministerului de Interne, in materie de credite.

Salariatii Ministerului de Interne au grave probleme financiare, la fel ca toate celelalte categorii socio-profesionale. Banii incasati de la Guvern nu sunt suficienti pentru o viata decenta. In plus, s-au degradat alarmant si conditiile lor de munca. Foarte multi dintre ei au credite la banci, incheiate atunci cand salariul nu era amputat, iar acum dificultatile legate de restituire sunt uneori insurmontabile. Credit nerestituit, in mod logic, se soldeaza cu executare silita. In general, prin pierderea locuintei. Pe care banca, pentru a-si recupera creanta, este silita sa o vanda. Dupa ce datornicul este evacuat. Adica aruncat in strada. De aici, in mod firesc, s-a ajuns la o acuta stare de nemultumire.

Nefiind in stare sau nedorind sa umble la cauza, care este insasi amputarea veniturilor, Guvernul s-a gandit la o scamatorie. Si anume sa faca presiune asupra bancilor, pentru a gasi ele o solutie. De ce scamatorie? Sa ne amintim de prabusirea Bancorex. Unul dintre motivele pentru care s-a dus de rapa cea mai importanta institutie bancara romaneasca, la acea data, a fost sistemul creditelor preferentiale. Nu a fost initiativa unui guvern ori a unui sef de stat. Ci a conducerii de atunci a bancii. Pentru a-si cumpara imunitatea si a putea extorca banca, impreuna cu pletora de escroci, conducerea Bancorex a mituit in stanga si in dreapta. Prin intermediul asa - numitelor credite preferentiale. Adica a dat cu nemiluita, pe dobanzi mult mai mici decat cele practicate, credite unor procurori, politisti, judecatori, oameni politici si ofiteri ai unor servicii secrete. Mii si mii de asemenea credite. Urmarile s-au vazut.

Dar ceea ce s-a putut face cu Bancorex, banca de stat, nu cred ca se poate face cu bancile particulare. Am auzit marti o mare gogomanie. Si anume, ca ministrul de Interne a decis sa determine conducerea bancilor comerciale din toate localitatile sa se deplaseze la sediile inspectoratelor judetene de politie pentru a negocia. Uluitor. Deci, nu solicitantul se duce la banca ci, prin decizia unui ministru, banca ar trebui sa mearga la solicitant. Iar banca e particulara. Bancherul nu are nicio obligatie sa pocneasca din calcaie la ordin. Si, cu atat mai putin, sa acorde credite preferentiale. Adica sa piarda bani. Si sa creeze o discriminare intre clienti.

Eu cred ca aceasta noua scamatorie guvernamentala va fi un esec total. Ceea ce inseamna ca politistii si celelalte categorii de angajati ai Ministerului de Interne au fost din nou pacaliti. (Sorin Rosca Stanescu - www.sroscas.ro)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...