OPINII: Atestat de român

Jumătate dintre românii din Italia, glăsuieşte un studiu prezentat la Padova zilele trecute, realizat cu bani europeni, ar vrea să se întoarcă acasă. Dar nostalgicii după România pun o condiţie irealizabilă, cel puţin în următorii 20 de ani: să fie plătiţi ca aici. Dacă ar fi vorba numai de bani...

Dorinţa de întoarcere există, în fiecare om plecat din locul său natal. Cei plecaţi din sat la oraş simt toată viaţa nostalgia după iarba verde de acasă, cu atât mai mult o simt cei plecaţi în altă ţară.

Dar întoarcerea acasă, ca şi emigrarea, este un pas foarte practic. Ai nevoie de un loc de muncă şi de o siguranţă materială şi socială.

Experienţa unei familii de români care s-a întors la Bacău, după mai mulţi ani la Napoli, este elocventă. "Soţul a încercat să se angajeze paznic. I s-a cerut atestat. Am zis atunci să mă duc şi eu, să caut un loc de cameristă, că la Napoli am lucrat la un hotel. M-am dus şi m-au întrebat: aveţi atestat? Atestat pentru ce? Atestat pentru cameristă. M-am dus apoi să mă angajez vânzătoare. Şi aici trebuia atestat."

Pentru cine trăieşte în România poate sunt lucruri normale. Piedica la fiecare pas, controlul birocratic al fiecărei iniţiative, politica bunului plac aplicată de la cel mai mic la cel mai înalt nivel. "Sistemul" funcţionează din ce în ce mai bine, în timp s-a perfecţionat, şi cei care se întorc s-ar putea să găsească altă ţară, cu mult mai ostilă decât cea din care au plecat, cu ani în urmă, din cauza greutăţilor. Dacă atunci era greu, acum poate fi imposibil. Cum se poate trăi civilizat cu 5-6 milioane pe lună, salariul standard oferit de angajatorii români, mai ales în localităţile de provincie, unde posibilităţile de angajare sunt foarte restrânse?

Întrebările din sondajele făcute pe bani europeni sunt incomplete şi fac apel la naţionalism primitiv: Vrei să te mai întorci acasă? Dacă răspunzi "Nu", ţi se pare într-un fel că că trădezi. Cum să spui, tu, român, că nu vrei să te mai întorci?

Dacă întrebare ar fi pusă mai complet, poate te-ai mai gândi: Vrei să te întorci acasă, în ţara unde ţi se oferă salarii de 5 milioane pe lună, iar preţurile sunt mai mari decât în occident, unde birocraţia şi corupţia sunt la rang de politică de stat, unde ca să te angajezi, de exemplu, ca paznic sau vânzător ai nevoie de atestat?

Ar trebui ca pe bani europeni să se organizeze cursuri unde să înveţi totul despre corupţia, hoţia, invidia, nesimţirea, ignoranţa şi altele din societatea românească. La sfârşitul cursului să ţi se dea un atestat de român, aşa eşti sigur că eşti pregătit să te întorci acasă.   

Sorin Cehan, gazetaromaneasca.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O centrală electrică mixtă se va construi în județul Botoșani, valoarea investiției este de 6.000.000 de euro!

astăzi, 08:47

Solaris Energy Investments pregătește în județul Botoșani o centrală mixtă, formată dintr-un parc fotovoltaic și o instalație de stocare cu 20 MWh, fiind formată din patru unități de...

Frații Dedeman au dat statul român în judecată: Au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat!

astăzi, 08:14

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au deschis un proces împotriva Statului Român după exproprierea unui teren din comuna Miroslava, județul Iași. Pentru suprafața...

Omagiu emoționant adus unui om care nu a stat la catedră, dar a fost ”sufletul” unei școli întregi!

astăzi, 07:53

Școala nu este formată doar din profesori și elevi. Uneori, oameni discreți, care ne asigură igiena vieții și bucuria de fiecare zi, trec discret pe lângă noi. Daniela Huian a fost pe...