Nenorocire în miez de noapte, casă distrusă de un incendiu devastator! (Foto)

Când a izbucnit focul, proprietarii nu erau acasă. Pompierii au luptat cinci ore pentru a evita extinderea flăcărilor la clădirile din apropiere.

O casă a ars, noaptea trecută, în localitatea Poiana, comuna Cristinești. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă.

Incendiul a fost observat de vecini, care au cerut ajutor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristinești.

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat și exista pericolul de propagare a flăcărilor la o altă casă din gospodărie. Intervenția a durat mai bine de cinci ore, din interior fiind scoase și două butelii.

 

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

-nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

-nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;

-nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

-nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;

-verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

-nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”

astăzi, 09:30

Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...

ALERTĂ dispariție minor: Sophien Constantin are 14 ani, familia a cerut ajutorul polițiștilor!

astăzi, 08:57

Noaptea trecută, în jurul orei 03:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a unui minor,  Chisăliță Sophien Constantin, de 14 ani, din municipiu...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (430)

astăzi, 08:14

„HOHOTE”, O REVISTĂ STRĂLUCITOARE Prin intermediul epigramistului Mihai Haivas primesc nr. 79 (nr. 37 serie nouă) al revistei „HOHOTE”. Este o publicație națională de ...