La aproximativ 15 kilometri de municipiul BotoÈ™ani, în comuna CristeÈ™ti, la capătul satului Oneaga, se află o veritabilă relicvă vie. Este vorba despre o comunitate cu o vechime de peste È™ase secole. Se numeÈ™te Palanca È™i este o lume ascunsă, rămasă ca într-o capsulă a timpului, la un pas de dispariÈ›ie. Însăși numele cătunului evocă vremuri zbuciumate marcată de invazii È™i lupta pentru supravieÈ›uire a unui neam de țărani crescători de vite.
Palanca, relicva medievală de la capătul lumii civilizate
De cătunul Palanca nu au auzit decât localnicii din comuna CristeÈ™ti. Și nu toÈ›i. De Palanca cel mai bine È™tiu cei în vârstă È™i mai ales țăranii care locuiesc în satul Oneaga, ultima frontieră a comunei în faÈ›a codrilor seculari care se întind pe toată coamele deluroase de la Vorona la Flămânzi, către Hârlău, prin cinci comune.
Majoritatea sătenilor se arată surprinÈ™i când cineva întreabă de Palanca, parcă ar fi un secret doar al lor, fără să se aÈ™tepte ca un străin să fi aflat de el. În acest cătun se ajunge pe niÈ™te uliÈ›e ocolite, din Oneaga, către drumul care duce la CoÈ™ula.
Cei care vor să meargă la Palanca iarna sau în timpul ploilor, prin Oneaga, mai bine fac cale întoarsă. Fără un tractor sau un vehicol 4X4 echipat cu lanÈ›uri nu se poate. Drumul de pământ È™i pietriÈ™ È™erpuieÈ™te prin văioage, peste podeÈ›e È™i pâraie până la un deal înalt, din coasta codrului, scrie Adevărul.
Acolo se află Palanca, o uliță de pământ, îngropată în noroaie când plouă sau vine vreme dezgheÈ›ului cu gospodării de-o parte È™i de alta. Unele îngrijite, altele cu un aer lugubru, părăsite, aflate în plin proces de autodemolare. Drumul înnămolit se afundă direct în pădure.
Cătunul păstrează urmele trecutului. Fântânile, unele case, È™oproanele sunt parcă desprinse din Moldova altor vremuri. Peste o tot o liniÈ™te adâncă, întreruptă doar de lătratul dulăilor.
„Aici suntem rupÈ›i de lume“, zâmbeÈ™te amar o săteancă în vârstă, adusă la poartă de zbuciumul câinelui.
Un alt sătean mărturiseÈ™te că se arată uimit când vede vizitatori în Palanca. „Eu credeam că nu mai È™tie nimeni de noi. Pe aici vin numai cei cu treabă pe la rude sau pe la pădure“.
„În rest, cine se avântă în dealul ista? Îi È™i greu de urcat“, completează un alt sătean venit cu o căruță de vreascuri, aduse din pădure.
„O cetate de pământ È™i lemn care a salvat viaÈ›a multora”
Palanca este un cătun foarte vechi. Mai vechi decât toată comuna, spun bătrânii. Este una dintre primele comunități din zonă.
„Este foarte vechi Palanca. Cine credeÈ›i că mai È™tie cât de vechi este cătunul? Nici bătrânii nu-È™i mai aduc aminte“, mărturiseÈ™te Aurel Maxim, un fost învățător care locuieÈ™te în cătun.
Numele Palanca înseamnă de fapt „veche întăritură din lemn“. O palancă era o fortăreață mică, împrejmuită cu palisadă, adică un gard foarte înalt din lemn, cu vârfuri ascuÈ›ite, dar È™i cu un val de pământ. Palanca era folosită de localnici pentru a se adăposti mai ales în timpul atacurilor populaÈ›iilor migratoare, în special a tătarilor. Se refugiau acolo cu tot cu animalele È™i alte bunuri de preÈ›. Le era mai uÈ™or să se apere. În plus, palanca reprezenta È™i un mic centru al puterii judelui care conducea comunitatea. În acest cătun era o astfel de palancă.
Secolele au înghiÈ›it fortificaÈ›ia de lemn, dar cei mai în vârstă È›in minte că se afla undeva în apropierea pădurii, în vârful dealului.
„Acolo era palanca, sus lângă pădure. În cetatea ceia se adunau conducătorii de aici dar mai ales oamenii fugeau de teama năvălitorilor să se apere. De acolo se vedea totul ca-n palmă È™i orice străjer vedea din timp dacă se apropie cineva”, spune un moÈ™ de la o casă din marginea pădurii.
El povesteÈ™te că Palanca a supravieÈ›uit până astăzi datorită acelei întărituri din lemn È™i pământ.
„O cetate de pământ È™i lemn care a salvat viaÈ›a la mulÈ›i. Acolo-È™i păzeau È™i avutul È™i nu se caliceau de tot. Oamenii erau straÈ™nici aici. Când bătea buciumul de alarmă, puneau mâna pe secure È™i arc, È™i mai apoi direct în palancă“, adaugă săteanul.
Bătrânii cred că palanca È™i cătunul erau de dinaintea întemeierii Moldovei.
„Aici ar putea veni tineri, că sunt condiÈ›ii pentru toÈ›i”
După 1990, Palanca a început să devină un loc pustiu, uitat. Bătrânii s-au dus, iar în locul lor nu a mai venit nimeni. Tinerii au fugit de noroaie, sărăcie, lipsă de perspectivă. Citeste continuarea pe Adevărul…