A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali ÅŸi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenÅ£a unui specific naÅ£ional ÅŸi chiar posibilitatea inteligenÅ£ei creatoare a elementului românesc. Să ne înÅ£elegem bine: tinerii aceÅŸtia nu depăşesc naÅ£ionalul pentru a simÅ£i ÅŸi gândi valorile universale; ei nu spun: "Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, ÅŸi cuget numai prin acest criteriu universal ÅŸi etern". Tinerii aceÅŸtia nu dispreÅ£uiesc românismul pentru că sunt comuniÅŸti sau anarhiÅŸti, sau mai ÅŸtiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur ÅŸi simplu, regretă că sunt români ÅŸi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naÅ£ie de pe lume, chinezi, unguri, nemÅ£i, scandinavi, ruÅŸi, spanioli; orice, numai români – nu. S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi ÅŸi a rămâne român. Åži caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creaÅ£ie artistică ÅŸi aÅŸa mai departe.

Unul dintre ei se îndoieÅŸte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îÅŸi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii ÅŸi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria ÅŸi cultura “românească nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, HaÅŸdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toÅ£i, dar absolut toÅ£i sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemÅ£i, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deÅŸtepÅ£i, sunt ÅŸmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

Dacă le pronunÅ£i vreun nume despre care se ÅŸtie sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câÈ›iva moldoveni care spun cu mândrie: "Am sânge grecesc!" sau "StrămoÅŸu-meu a fost rus". Singura lor ÅŸansă de a fi oameni adevăraÅ£i este de a-ÅŸi dovedi că originea lor nu este curat românească. Nu cred că se află Å£ară europeană în care să existe atâÈ›ia intelectuali cărora să le fie ruÅŸine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-ÅŸi bată joc de trecutul lui ÅŸi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparÅ£ină, prin naÅŸtere, altei ţări.

ToÅ£i tinerii aceÅŸtia au de făcut obiecÅ£ii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deÅŸtepÅ£i, ÅŸi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteÅŸti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaÅ£iilor ÅŸi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei ÅŸi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă "Neant! Agonie! Zădărnicie!", cine nu se dă cu capul de pereÅ£i ca să afle "autenticitatea", "spiritualitatea" ÅŸi "viaÅ£a interioară" – acela nu poate fi om, nu poate cunoaÅŸte valorile vieÅ£ii ÅŸi ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deÅŸtepÅ£i – ce oroare! Unde poate duce deÅŸteptăciunea? La ce-Å£i foloseÅŸte faptul că poÅ£i cunoaÅŸte, superficial, realitatea – când îÅ£i lipseÅŸte facultatea de a imagina probleme, îÅ£i lipseÅŸte boala prin care poÅ£i întrezări moartea ÅŸi existenÅ£a, îÅ£i lipsesc înseÅŸi elementele dramei lăuntrice?

Tinerii aceÅŸtia sunt supăraÅ£i pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte ÅŸi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică ÅŸi etică a desperării. Åži, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii ÅŸi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)

AlimentaÅ£i de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preÅ£ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înÅ£eles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuÅŸi cu o inteligenţă ÅŸi o simÅ£ire proprie.

Tinerii au reacÅ£ionat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea ÅŸi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile ÅŸi publicaÅ£iile lui N. Iorga), care proclamase "autohtonismul", "specificul etnic" în artă ÅŸi în gândire ÅŸi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneÅŸti.

Cauzele acestei reacÅ£iuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaÅ£ie a istoriei, relativism în cultură, disoluÅ£ia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante ÅŸi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul "a nu mai fi român", ci numai să denunţăm câteva din aberaÅ£iile ultimei mode intelectuale.

Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele ÅŸi defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala ÅŸi despre eroi are o concepÅ£ie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual, credinÅ£a ÅŸi îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaÅ£iei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există îndoială, el crede firesc (aÅŸa cum curg apele, cum cresc florile), fără "probleme" (ţăranul român este realist; vezi colecÅ£iile de proverbe, ca să înÅ£elegi cum a reacÅ£ionat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)

Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiÅ£ia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur ÅŸi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruÅŸine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenÅ£ele româneÅŸti ceea ce vrea Åžestov sau Dostoievski.

Autor: Mircea Eliade

CITEȘTE ȘI: "Tinerii din BotoÈ™ani care (ne) asigură viitorul: La 12 ani conducea tractorul, astÄ..."