Ministrul Stroe vrea să doteze Poliţia cu Duster-uri prin Programul Rabla

Radu Stroe vrea să le cumpăre poliţiştilor autoturisme Dacia Duster. Ministrul Afacerilor Interne intenţionează ca anul viitor să achiziţioneze prin Programul Rabla peste 100 de maşini pentru zonele cu acces dificil.
 
"Maşinile, dubele, autoturismele, toate sunt peste suta de mii de kilometri sau mai mult. Pentru anul acesta vom vedea pe Programul Rabla să obţinem circa 100-150 de maşini Duster cu tractiune 4x4 mai ales pentru zone precum Maramureşul, Satu Mare şi alte zone din ţară", a precizat, vineri, Radu Stroe.
 
În această lună a intrat în vigoare Programul Rabla 2013. Voucherul de anul acesta va avea o valoare de 1.500 euro, mai mare decât anul trecut, iar la nivel national vor fi distribuite 20 mii astfel de tichete.
 
În total vor fi eliberate 20.000 de tichete, iar valoarea unui voucher este de 1.500 euro, adică aproximativ 6.500 lei.
 
O altă noutate a programului Rabla 2013 este ca la achizitionarea unei maşini noi se poate folosi un singur tichet valoric. 17.000 tichete vor fi destinate persoanelor fizice şi juridice, iar restul de 3.000 revin instituţiilor publice.
 
Voucherele sunt transmisibile, deci pot fi vandute şi vor putea fi folosite la achiziţionarea unei maşini noi, dar numai cate un singur voucher la fiecare automobil.
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident cu trei mașini pe o stradă din Botoșani, un tânăr a fost dus la spital!

astăzi, 12:38

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost im...

Astăzi: Cutremur în zona seismică Vrancea!

astăzi, 12:26

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe scara Richter a avut loc, în urmă cu puțin timp, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica ...

Classic Unlimited ajunge în județele Botoșani și Suceava cu două concerte de pian. Ultimele locuri gratuite!

astăzi, 11:56

Turneul național de pian în locuri speciale Classic Unlimited poposește vineri și sâmbătă, în 23 și 24 octombrie, la Ipotești (Botoșani) și Siret (Suceava), cu două concert...