Astazi sunt un monument al sanatatii inca nestirbit.
Nu ma doare nimic; doare doar gandul ca inca sunt bine la o rascruce de drumuri care-i duce pe cei din jur, din ce in ce mai tineri (eu deja am scapat) spre spital ori strainataturi unde s-ar putea lipi la loc. De ce traim imbufnati cand inca suntem sanatosi? Pare sa fie ca in fotbal: orice ocazie ratata se razbuna! Inauntrul nostru este o uzina care merge de la sine si care lucreaza moca pentru noi - doar sa fim multumiti.
Dar omul, daca n-are grija de uzina, isi face griji din orice! Gaseste el un fluture pe care sa i se puna pata si sa se agite inutil. Asazi am si mai pregnant sentimentul ca m-am trezit din somn la un spectacol: ruleaza viata, cu primavara ei, cu pomii inverziti care ne fac umbra si daca mai prindem toamna ne ghiftuiesc!
Cum spune frumos un parinte, daca Dumnezeu n-a uitat sa ma scoale, nici eu n-o sa uit sa-i multumesc si sa-l rog catre seara sa-mi mai puna deoparte un bilet.
Daca nu am pamant in gura, inseamna ca pot sa vorbesc si sa rad si sa nu ma mai satur sa multumesc pentru ca sunt mama, o mama sanatoasa cu copii sanatosi pe care pot sa-i invat astazi sa se roage, sa rada, si sa fie fericiti, iar daca mai prind un bilet si poimaine vom repeta pana vom invata sa nu fim nefericiti!
Otilia Sava
