Ministrul de interne va propune un nou proiect de regionalizare

Ministrul administraţiei şi internelor, Gabriel Berca, a declarat la Botoşani că nu ia în calcul, la acest moment, o regionalizare a Jandarmeriei, a Poliţiei sau a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, după modelul Poliţiei de Frontieră, în schimb a precizat că va veni cu un proiect de reorganizare teritorială a României.

Ministrul de interne susţine că regionalizarea este necesară, iar dacă se face aşa cum trebuie, nu vor apărea efecte negative.

El a mai menţionat că abia după ce se va realiza acest proces, se va putea vorbi şi de regionalizarea structurilor MAI.

“Nu am luat o decizie în acest sens (n.r. regionalizarea structurilor MAI). Lucrurile astea se pot discuta în perspectiva unei regionalizări a României. Lucrul acesta nu este posibil în acest moment, din punct de vedere politic. Am realizat deja un material pe care îl voi discuta la nivel parlamentar şi la nivelul unei dezbateri publice, principiile descentralizării si reorganizării teritoriale a României. Este necesară reorganizarea. Descentralizarea nu este un fenomen negativ, ea poate avea însă nişte efecte negative pe termen scurt, dacă nu e făcută cu discernământ. Noi trebuie să stabilim care sunt competenţele autorităţilor centrale în situaţii de urgenţă şi care sunt competenţele şi reususele financiare ale autorităţilor locale", a spus ministrul Gabriel Berca.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...