Mihaela Rădulescu, luată la mişto la aeroport

Mihaela Rădulescu a sosit astăzi în România, împreună cu fiul şi mama ei. Vedeta Antenei 1 se bucura că a ajuns acasă, însă cheful i-a fost stricat de un "domn" care a luat-o peste picior chiar când a aterizat şi îşi aştepta bagajele. Mihaela a povestit pe pagina ei de Facebook ce a păţit în această dimineaţă, scrie cancan.ro.

"N-am ajuns bine in Romania. Asteptam bagajele, la Otopeni, cu Ayan si cu mama si intreb un "domn" (obosita si cu urechile inca infundate de la zbor) daca pot lua un carut care mi se parea liber. Imi raspunde ceva, din care inteleg ca da (dar, abia apoi ma prind ca omul mi-a raspuns cu o gluma proasta). Continua: "lumea nu se invarte in jurul tau, draga Raduleasco", zice el. Ii spun ca am auzit gresit, probabil, si-mi prezint scuzele necesare. Ramane aceeasi intrebare, de ce simte nevoia un "barbat" sa ia la misto femeia, mai cu seama daca e cunoscuta, daca "o stie el" de la TV? Bine am venit "acasa", deci. Si multumesc pentru "gentilete", educatie, sarit in ajutorul femeii cu bagaje si copil, multumesc ca mi-ati adus aminte unde am ajuns, chiar inainte sa "trec granita", a scris ea pe contul ei de socializare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un proiect cu o istorie de peste 100 de ani, Prutul navigabil, revine în actualitate: ”Este râul din Europa care oferă cele mai bune oportunități!”

astăzi, 07:49

Un vechi proiect de amenajare a râului Prut pentru navigație propune conectarea estului României la un coridor de transport pe apă între Marea Neagră și Marea Baltică, printr-o ...

Ferotrafic TFI, nevoită să suspende trenurile Suceava – București Nord și retur din data de 9 noiembrie!

astăzi, 07:30

Trenurile Ferotrafic TFI de pe ruta București Nord-Suceava și retur nu vor mai circula începând de luni, din cauza restanțelor operatorului la plata Tarifului pentru Utilizarea Infrastr...

Discuție între doi prieteni!

astăzi, 07:15

Vorbesc doi prieteni: -Îl știi pe Viorel? Cel care a fost internat la nebuni. -Da și ce-i cu el? -S-a însurat de curand! -Saracul! Inseamna ca i-au dat drumul nevindecat.